duminică, 28 aprilie 2013


Floriile - cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele

Ortodocşii prăznuiesc astăzi Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim şi sărbătorindu-i, totodată, pe cei cu nume de flori.
Duminica Floriilor sau a Stâlpărilor (ramurile de palmier sau finic, cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim, n.r.) este una dintre cele 12 sărbători împărăteşti din cursul anului bisericesc. Menţionată, pentru prima dată, în secolul al IV-lea, sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, oraşul unde a şi început să fie celebrată, a cuprins, în scurt timp, întreaga lume creştină, fiind celebrată cu mare fast. Strâns legată de minunea învierii lui Lazăr din Betania, această duminică îi pregăteşte pe credincioşii ortodocşi pentru bucuria pe care o aduce biruinţa lui Hristos asupra morţii din duminica următoare, cea a Învierii.
Totodată Floriile deschid săptamâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paşti, cunoscută sub numele de "Săptămâna Mare", după cele 40 de zile de post. Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora în biserici se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioşii îl "petrec" pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte şi Înviere.
De Florii se mănâncă peşte, fiind a doua dezlegare din postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri.
Duminica Floriilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr. În această zi, Iisus Hrisos îşi arată din nou minunile, înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moarte. După această minune, mulţimile strânse la porţile cetăţii l-au întâmpinat cu flori şi l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim.
Sâmbăta din ajunul sărbătorii este cunoscută şi ca Moşii de Florii, când se fac pomeniri pentru sufletele celor decedaţi, încheindu-se acum Sărindarele, adică pomenirea morţilor făcută în fiecare sâmbătă din Postul Mare.
Sărbătoarea Floriilor este una de bucurie pentru întreaga creştinătate, dar cu înţelegerea faptului că zilele ce urmează sunt unele ale tristeţii.
Floriile - ce semnificaţie are la români cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele?
În fiecare an de Florii se fac procesiuni, acestea rememorând intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim, după ce cu o zi înainte îl înviase pe Lazăr din morţi. Mulţimea era atât de uimită de minune, încât era convinsă că a venit vremea regelui prevestit de profeţi. "Osana!", îi strigau pruncii, iar oamenii toţi adunaţi pe drum aşterneau în faţa Domnului hainele lor şi veneau să-L întâmpine cu ramuri de finic. Blând şi smerit, Iisus a intrat în cetate pe mânzul asinei. Acum, peste veacuri, pelerinii refac, pe jos, drumul triumfal, cu tristeţea care premerge Patimile Domnului, dar şi cu bucuria care prevesteşte Învierea Sa, mai spune părintele Stoica.
În prescripţiile iudaice se arăta că fiecare evreu trebuie să meargă măcar o dată pe an la Templul din Ierusalim, pentru a aduce jertfe lui Dumnezeu. Venirea lui Iisus cu o săptămână înainte de patimile sale şi de Învierea sa din morţi au fost profeţite cu mai bine de patru sute de ani înainte de sfântul proroc Zaharia, prin cuvintele "Bucură-te foarte fiica Sionului, veseleşte-te fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine drept şi biruitor, smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei".
La început, Duminica Stâlpărilor a fost ţinută numai de comunitatea creştină din Ierusalim. Având un caracter local, nefiind cunoscută şi de alte biserici, sărbătoarea nu figurează în rândul celorlalte enumerate în "Constituţiile Apostolice" - document elaborat spre sfârşitul secolului al IV-lea. Este menţionată însă de Sfântul Ioan Gură de Aur (407), de Sfântul Epifanie de Salamina (403), de Sfântul Chiril al Alexandriei (444), care au scris omilii la această sărbătoare, precum şi de pelerina spaniolă, Egeria, care o descrie în jurnalul său de călătorie la Locurile Sfinte.
Din Ierusalim, sărbătoarea Duminicii Stâlpărilor a trecut mai întâi în Egipt, apoi în Siria şi în Asia Mică. În secolul al V-lea era celebrată deja în capitala imperiului, Constantinopol, când împăratul şi curtea sa participau la procesiunea solemnă ce avea loc în Duminica Intrării în Ierusalim. Cu acest prilej, mulţimea credincioşilor purta atât ramuri de finic, cât şi de măslin şi de liliac. Pe tot parcursul procesiunii care se desfăşura pe străzile oraşului, credincioşii intonau frumoase cântări compuse de imnografi precum Andrei Criteanul, Teodor Studitul sau Iosif Studitul. Obiceiul ca însuşi conducătorul să participe la procesiunea din Duminica Floriilor a fost urmat şi de curţile domneşti din Ţările Române.
În timpul secolelor al VI-lea şi al VII-lea, sărbătoarea se răspândeşte şi în Occident, fiind menţionată de Isidor de Sevilia (636). Tot în această perioadă, se introduce şi binecuvântarea ramurilor de finic, aduse de credincioşi la biserică, iar procesiunea se mută dimineaţa.
Intrarea lui Iisus în Ierusalim este relatată de toţi cei patru evanghelişti, Ioan, Luca Matei şi Marcu. Noul Testament relatează faptul că apostolii au întins hainele lor pe asin, pe ele şezând Mântuitorul în timpul acestei procesiuni. Acest gest a fost interpretat de Sfinţii Părinţi ca fiind mărturisirea faptului că învăţătura apostolilor va aduce la ascultare toate neamurile de pe pământ. Hainele Sfinţilor Apostoli simbolizează noua haină pe care o îmbracă oamenii, haina Sfântului Botez.
După modelul mulţimii din cetatea Ierusalimului, care l-a întâmpinat pe Mântuitor cu frunze de palmier, Biserica Ortodoxă a rânduit ca, după săvârşirea Sfintei Liturghii, să se sfinţească ramurile de salcie aduse de credincioşi. Slujitorii Bisericii citesc rugăciuni de sfinţire a salciei, ţinând în mâini aceste ramuri înmugurite, cu lumânări aprinse, ca simbol al biruinţei vieţii asupra morţii, fiind cunoscut faptul că salcia are o putere mare de regenerare.
Semnificaţia creştină a acestei zile este una foarte puternică, reprezentări ale lui Hristos intrând în oraş călare pe un măgar fiind întâlnite frecvent în pictură.
Sărbătoarea intrării Domnului în Ierusalim a fost suprapusă peste cea a zeiţei romane a florilor, Flora, de unde şi denumirea populară pe care a primit-o. Astfel, pe lângă sărbătoarea creştină a intrării Mântuitorului în Ierusalim au apărut şi nenumărate obiceiuri şi tradiţii, atât în mediul rural, cât şi în cel urban, cele mai multe de sorginte păgână.
De exemplu, de Florii se obişnuieşte să se facă "de ursită", astfel că fetele aflau, prin diverse procedee, dacă se vor căsători sau nu în acel an. Tot de Florii, mărţişorul purtat până în această zi se pune pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceş, iar zestrea se scoate din casă pentru aerisire.
Înaintea sărbătorii, fetele nemăritate din Banat şi Transilvania obişnuiesc să pună o oglindă şi o cămaşă curată sub un păr altoit. După răsăritul soarelui, aceste obiecte sunt folosite în farmece pentru noroc în dragoste şi sănătate.
De asemenea, la miezul nopţii se fierbe busuioc în apă, iar dimineaţa fetele se spală pe cap cu această fiertură, ca să le crească părul frumos şi strălucitor. Ce rămâne se toarna la rădăcina unui păr, în speranţa că băieţii se vor uita după ele, ca după un copac înflorit.
În popor se mai spune că cine îndrăzneşte să se spele pe cap în ziua de Florii fără apă descântată şi sfinţită riscă să albească.
La toate popoarele creştine pot fi întâlnite diferite obiceiuri, unele chiar similare celor de la noi, majoritatea având în prim-plan palmierul sau salcia. Aceste tradiţii nu au nimic în comun cu spiritul creştinesc al praznicului Intrării Mântuitorului în Ierusalim.
Creştinii prăznuiesc Intrarea Mântuitorului în Ierusalim participând la Sfânta Liturghie, împodobind cu ramuri de salcie sfinţită icoanele, uşile şi ferestrele gospodăriilor lor şi păstrând rânduiala postului. Aceste ramuri sfinţite se păstrează peste an, fiind folosite cu credinţă la tămăduirea diferitelor boli. Oamenii obişnuiesc şi să înfigă aceste ramuri în straturile proaspăt semănate, să le pună în hrana animalelor sau să le aşeze pe morminte. Ramurile verzi simbolizează castitatea, dar şi renaşterea vegetaţiei, amintind totodată de ramurile cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim, în această zi.
În sâmbăta dinaintea Floriilor, femeile din unele zone ale ţării aduc ofrandă de pomenire a morţilor împărţind plăcinte de post. Tot în sâmbăta Floriilor se mai făcea un ceremonial complex numit Lazăriţa, după modelul colindelor, la care participau doar fetele. Una dintre fete, numită "Lazăriţa", se îmbraca în mireasă şi colinda, împreună cu celelalte, în faţa ferestrelor caselor unde erau primite. Lazăriţa se plimba cu paşi domoli, înainte şi înapoi, în cercul format de colindătoarele care povestesc, pe o melodie simplă, drama lui Lazar sau "Lazărica": plecarea lui Lazăr de acasă cu oile, urcarea în copac pentru a da animalelor frunză, moartea neaşteptată prin căderea din copac, căutarea şi găsirea trupului neînsufleţit de către surioarele lui, aducerea acasă, scăldatul ritual în lapte dulce, îmbrăcarea mortului cu frunze de nuc şi aruncarea scaldei mortului pe sub nuci.
În trecut, ramura de salcie sfinţită era folosită şi în scopuri terapeutice. Oamenii înghiţeau mâţişori de pe ramura de salcie pentru a fi feriţi de diferite boli, iar bătrânele se încingeau cu salcia ca să nu le mai doară şalele.
De asemenea, exista şi obiceiul ca părinţii îi lovească pe copii cu nuieluşa de salcie când veneau de la biserică, pentru a creşte sănătoşi şi înţelepţi.

Sursa: Mediafax

joi, 25 aprilie 2013

Servicii funerare complete
 
Magazin Servicii Funerare ofera toata gama de servicii si produse destinate serviciilor funerare / inmormantarii. Produsele pot fi livrate direct la domiciliu fara costuri suplimentare.

Servicii Oferite:

Constatare deces
  • eliberarea actului constatator de deces de catre medic  
Imbalsamare 
  • personal specializat, eliberam certificat de imbalsamare pentru depunerea la capela sau/si pentru transport
Obtinere actelor necesare pentru inmormantare
  • certificat de deces, adeverinta de inhumare, aviz sanepid, autorizatie depunere capela 
  • acte procuratura  dupa caz 
Toaletare defunct 
  • spalat
  • barbierit
  • imbracat
  • aranjat decedat in sicriu
Transport funerar
  • transportul sicriului la domiciliu este gratuit in Bucuresti    
Repatriere decedati
Inchiriere catafalc 
Pachete standard/post
Parastase

luni, 22 aprilie 2013

 Sfantul Gheorghe 23 aprilie 2013

Sfantul Gheorghe in 2013  este pe data de 23 Aprilie si este sarbatorit cu o saptamana inaintea Sfintelor Pasti .

La multi ani tuturor celor care poarta numele de Gheorghe, George, Georgeta, Geta. !!!

Sfantul Mare Mucenic Gheorghe este un sfant martir, pomenit de aproape toate Bisericile traditionale, de obicei pe data de 23 aprilie. Patron al unui numar de tari, regiuni si orase printre care al Angliei. Sfantul Mucenic Gheorghe s-a nascut in Capadocia, intr-o familie crestina, si a trait in timpul domniei imparatului Diocletian. Urmeaza cariera militara, ajungand comandant in armata imparatului Diocletian. In anul 303, cand imparatul a inceput persecutiile impotriva crestinilor, Sfantul Gheorghe a marturisit chiar inaintea lui Diocletian credinta in Hristos. Dupa ce a fost supus la numeroase chinuri, a fost condamnat la moarte prin decapitare in anul 303, in ziua de 23 aprilie. In constiinta populara romaneasca, Sf. Gheorghe este unul dintre cei mai prezenti sfinti, numeroase biserici purtand hramul sau. Exista numeroase orase in Romania care poarta numele Sfantului Gheorghe si chiar unul dintre cele trei brate ale Dunarii este denumit astfel. Sf. Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Romane. Este totodata patronul Angliei, al Georgiei si al Moscovei. In Lituania, Sf. Gheorghe este venerat ca protector al animalelor, iar in unele regiuni ale Spaniei ziua sfantului se serbeaza cu mese bogate si cu daruri. Legenda potrivit careia sfantul ar fi ucis un balaur pentru a salva o fecioara este o inventie tarzie, medievala. Adesea insa, iconografia recenta ni-l prezinta pe sfant calare, doborand cu sulita un balaur, poate simbolic. Unii comentatori sunt insa de parere ca este vorba doar de o preluare tarzie a mitului grec al lui Perseus si Andromeda.
Daca in trecut aceasta sarbatoare era cinstita cu mult fast timp de trei zile, astazi, doar cu totul izolat, mai strabate farmecul ei de altadata. Cele mai multe obiceiuri legate de aceasta zi au fost abandonate pe parcursul timpului dar importanta sarbatorii in spiritualitatea traditionala ne obliga sa amintim cateva dintre practicile si obiceiurile de odinioara.
In ajunul zilei de 23 aprilie oamenii pregateau cu grija brazde verzi, taiate sub forma patrata, in care infigeau ramuri inmugurite de salcie si flori galbene de primavara cunoscute, in Bucovina, sub numele de calce. In noaptea sau dimineata zilei de San-George capul familiei, intotdeauna un barbat, aseza brazdele, astfel impodobite, "de straja "la stalpii portilor si ai caselor, la ferestrele si usile caselor si grajdurilor, in gradini si pe mormintele din cimitire. Se credea ca, astfel, oamenii, vitele si semanaturile erau protejate de fortele malefice, ce deveneau extrem de active in acest moment de inceput a anului pastoral. Masurile de protectie se luau mai ales impotriva strigoilor si strigoaicelor care, conform traditiei, furau mana vitelor cu lapte. Tot impotriva strigoilor se obisnuia a se pune langa poarta casei si la intrarea in grajd o grapa, asezata cu dintii in sus si cu un bracinar de fecior cast petrecut printre acestia.
In Bucovina, brazdele si ramurile verzi erau pastrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri impotriva frigurilor sau pentru a fi amestecate in hrana animalelor (in credinta ca acestea vor fi protejate de puterea malefica a strigoilor) si pentru a fi puse in cuibarele clostilor (pentru a avea pui cat mai multi si pentru a le feri de boli si ulii).
O alta practica care se savarsea acum era impodobirea donitelor de muls vacile cu multa verdeata si flori de primavara. Donitele, pline cu apa si astfel "gatite", se puneau in tinda casei, dupa usa de la intrare. In dimineata zilei de San-George, apa si verdeata tocata erau turnate in hrana animalelor, crezandu-se ca, astfel, va spori laptele vitelor si ca vor fi protejate de toate relele. Intrucat San-George era considerat a fi Cap Mare de Primavara - moment important in derularea timpului calendaristic - in preziua sarbatorii dar si pe parcursul celor trei zile in care era celebrat, erau indeplinite numeroase ritualuri de aflare a ursitei si a norocului.
In ajunul zilei de San-George, fetele de maritat credeau ca isi pot vedea ursitul daca priveau, in aceasta noapte, intr-o cofa plina cu apa.
In dimineata zilei de 23 aprilie tot ele, fetele, puneau in mijlocul drumului brazde verzi, impodobite cu coronite, pentru a observa, pe furis, care fecior va calca peste ele. Daca flacaii ce le erau dragi nu calcau pe coronite, fetele credeau ca in acel an se vor casatori. Brazdele si coronitele erau pastrate peste an, pentru a fi folosite ca remediu in ameliorarea diferitelor boli sau pentru a se face cu ele farmece de dragoste.
In aceasta zi fetele mai obisnuiau sa semene usturoi, pe care-l pastrau pana in anul viitor. Mancand usturoiul semanat cu un an inainte, ele credeau ca vor fi inzestrate cu toate virtutile si ca se vor casatori in cel mai scurt timp.
Dis - de - dimineata, inainte de a se scutura roua, fetele mergeau pe furis in padure, in locuri ferite si indepartate, "pana acolo unde nu se auzeau latratul cainilor si cantatul cocosilor", pentru a culege matraguna si navalnic, pe care le aduceau acasa si le puneau in pod sau sub streasina, in credinta ca aceste plante miraculoase le vor aduce petitori bogati. Obiceiul pastra ceva din solemnitatea ceremoniala a marilor rituri: fetele isi luau traista si un colac descantat si, odata ajunse in padure, se incingeau intr-un joc cu semnificatii magice, mancau colacul, stropeau cu vin locul din care recoltasera plantele si abia apoi se intorceau acasa purtand un steag, numit pe alocurea strut, confectionat din ramuri de copac impodobite cu panglici multicolore.
Matraguna recoltata acum era pastrata peste an pentru a fi folosita la vindecarea unor bolii sau la practicarea vrajilor de maritis pentru fetele urate sau batrane, a vrajilor pentru imbogatire si castigare a faimei sau a celor de inmultire a laptelui la vaci. Matraguna putea sa provoace si nenorocire, saracie, uratenie, nebunie sau moarte, in functie de modul cum era folosita, de riturile sau vrajile in care era uzitata sau in functie de actul care-i declansa puterea.
Flacaii, pentru a nu ramane mai prejos decat fetele, cautau, in dimineata zilei de 23 aprilie, iarba fiarelor, planta miraculoasa ce putea sa sfarame lacatele si lanturile sau putea sa le confere lor, flacailor, proprietati miraculoase, in ajunul sarbatorii, tinerii mergeau intr-o dumbrava din padurea localitatii in care traiau, ducand cu ei cate o cofa cu apa neinceputa. Fiecare tanar isi ascundea vasul intr-un loc doar de el stiut rostind numele fetei ce-i era draga. Apoi, pana la ivirea zorilor se prindeau cu totii in hora, spuneau cimilituri sau cantau din fluiere. La rasaritul soarelui fiecare privea in cofa cu apa. Daca in vas se afla un fir de iarba, credeau ca se vor casatori cu fata iubita si ca vor trai impreuna pana la adanci batranete. Daca in apa se afla o floare uscata sau vesteda, era semn ca tanarul nu se va insura in acel an, iar daca gaseau pamant, se credea ca feciorul va muri in curand.
Femeile casatorite savarseau si ele practici magice pentru bunul mers in gospodarie. De exemplu, in dimineata zilei, inainte de rasaritul soarelui, mergeau in padure si culegeau plante doar de ele stiute (mulgatoare, untul vacii), pe care le adaugau in hrana animalelor, in credinta ca vacile vor da lapte mult si de buna calitate.
Tot in aceasta zi se prepara si "unsoarea oilor", un medicament obtinut din plante si grasimi animale, unguent ce se aplica pe ugerul oilor pentru a le apara, astfel, de boli pe tot parcursul verii.
Nimeni nu avea voie sa doarma in aceasta zi deoarece se credea ca acel care incalca interdictia avea sa fie somnoros intregul an.
Urzicatul era un alt obicei de San-George, practicat de tinerii din comunitatile traditionale bucovinene. Intrucat sarbatoarea deschidea o perioada solicitanta in derularea tuturor activitatilor economice, tinerii se atingeau, pe furis, peste partile neacoperite ale corpului, cu tulpini de urzica, nutrind convingerea ca in felul acesta vor fi mai ageri, mai harnici si mai sanatosi de-a lungul intregii veri care urma sa inceapa.
In stransa dependenta cu faptul ca San-George deschidea anul pastoral, in ajunul sau in dimineata acestei zile se aprindeau focuri vii, fie in vatra casei, prin frecarea a doua bucati uscate de lemn, fie in ograda, prin invartirea energica a unui fuscel de lemn introdus intr-o gaura practicata in blana usii de la grajd, fie intr-un loc dinainte stabilit situat in vatra satului. In cazul focurilor aprinse in ograda sau in vatra satului, tinerii obisnuiau a sari peste foc sau prin fum crezand ca, in felul acesta, se purifica si se apara de orice posibile influente nefaste.
Dintre toate obiceiurile de San-George mai sus enumerate, in comunitatile satesti contemporane se mai pastreaza obiceiul impodobirii stalpilor de la poarta cu ramuri verzi de salcie inmugurita si flori galbene de calce, infipte in brazde inverzite. Intelesurile stravechi ale acestei practici sunt, insa, arareori cunoscute.


                        
        

evz.rocapadocia /crestinortodox

duminică, 21 aprilie 2013

 
Obiceiuri de inmormantare

Moartea unuia dintre crestini, este, fireste, prilej de indurerare si de intristare. Cand se intampla decesul, familia trebuie sa anunte MAGAZIN SERVICII FUNERARE si preotul parohiei din care decedatul face parte, solicitand slujitorului bisericesc toate informatiile necesare. Preotul este cea mai autorizata persoana la care membrii familiei trebuie sa apeleze. Astfel si preotul isi ia masurile cuvenite pentru a implini cum se cuvine slujbele de pomenire si inmormantare. De la biserica se vor solicita doliul, un sfesnic, lumanari, tamaie, carbune pentru ars tamaia, toiagul (o lumanare mare de ceara curata in forma de colac), o cruce (de obicei din ceara), o icoana. De asemenea, se fixeaza cu preotul data si ora inmormantarii si orele potrivite pentru slujbele de seara, premergatoare inmormantarii (cina sau stalpii). Clopotarul bisericii, la soroacele cunoscute, va trage clopotul bisericii, "pentru a vesti si celorlalti membri ai parohiei ca unul dintre ei a plecat pe calea vesniciei, indemnandu-i sa se roage pentru acesta".

Trupul mortului este spalat (scaldat) cu apa curata, care aminteste de apa Botezului prin care cel raposat a devenit membru al Bisericii, este imbracat apoi cu haine noi si curate (inchipuind vesmantul ce nou al nestricaciunii, cu care vom invia la ziua Judecatii) si este pus in sicriu, cu privirea spre rasarit (intrucat de acolo va veni Hristos la invierea tuturor).
Pe piept i se pune o icoana sfintita cu chipul Mantuitorului, al Maicii Domnului sau al sfantului pe care decedatul l-a avut ca patron spiritual (pentru a arata ca respectivul crestin isi da duhul intru Hristos) si langa mainile care stau incrucisate pe piept (dreapta peste stanga), toiagul care se aprinde atunci cand preotul slujeste.
Trupul e acoperit apoi cu o panza alba, aratand ca raposatul se afla sub acoperamantul lui Hristos.
La capatul mortului se aseaza sfesnicul in care rudele si cunoscutii care vin pana la inmormantare aprind lumanari, rostind rugaciunea scurta "Dumnezeu sa-l (sau s-o) ierte!"
Atat lumanarile care se aprind in sfesnic ori se tin in maini de catre cei prezenti, in timpul slujbei, ca si toiagul care arde pe pieptul mortului simbolizeaza candelele aprinse ori lumina faptelor bune cu care crestinul va intampina pe Hristos la Judecata de Apoi. Lumanarea este si calauza sufletului pe calea spre vesnicie, risipind intunericul mortii si apropiindu-se de Hristos Care a spus: "Eu sunt Lumina lumii: cel ce Imi urmeaza Mie nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii" (Evanghelia dupa Ioan 8, 12).
Deasupra usii de la intrarea in casa se aseaza o panza de doliu (de culoare neagra) care ramane acolo pana la pomenirea de 40 de zile.
 
 
De retinut:
  • Nu este potrivit si nici ingaduit ca pe icoana ori pe trupul mortului sa se aseze bani de catre rude si cunoscuti. Cei care doresc sa sprijine baneste familia indoliata pot sa o faca punand banii pe o tava care se poate aseza langa sicriu ori in alta parte a casei.
  •  In traditia populara s-a incetatenit obiceiul ca, de la moarte pana in ziua inmormantarii, sa se acopere oglinzile din casa cu o panza alba, sa se rastoarne oalele cu fundul in sus si altele.  Aceste practici - care sunt, evident, superstitii stravechi - ar avea darul de a impiedica intoarcerea defunctului sau poposirea lui mai indelungata in casa unde a trait si, eventual, a murit.
  • Rudele apropiate ale decedatului poarta pe reverul hainelor o panglica mica de culoare neagra, numita doliu. De regula, acest doliu se poarta 40 de zile ori un an. In semn de intristare, barbati nu se barbieresc pana la pomenirea de 40 de zile, iar femeile, in semn de jale, pana la inmormantare isi lasa parul capului despletit. Hainele de ceremonie ale celorlalti trebuie sa evite culorile vii, tipatoare, nepotrivite cu sobrietatea momentului.
  •  De la moarte pana la inmormantare salutam pe membrii familiei (cand mergem la casa celui decedat ori cand plecam de acolo, precum si la biserica, cu ocazia slujbei inmormantarii) cu cuvintele "Dumnezeu sa-l ierte!" sau, daca este femeie, "Dumnezeu s-o ierte!"
  •  Acelasi este salutul cu care ne adresam si cunoscutilor sau strainilor pe care-l gasim adunati langa trupul raposatului.
  • Aceste cuvinte de salut inlocuiesc pe cele de buna dimineata, buna ziua, buna seara, la revedere, noapte buna! etc., care nu se folosesc in astfel de momente.
  •  Daca decedatul este prunc (pana la varsta de 7 ani), cuvintele de adresare, in acest caz, sunt: Dumnezeu sa-l odihneasca! (ori s-o odihneasca!).

PRIVEGHERE  SI  STALPI  (CINA)
 
In zilele de pana la inmormantare, preotul este chemat de familie, de regula, dupa-amiaza, pentru a savarsi slujba "stalpilor" sau cina. Aceasta slujba este o rugaciune scurta (numita bisericeste panihida) pentru sufletul celui raposat, la care se adauga citirea unor carti din cele patru Evanghelii.
Pentru aceasta, se pregatesc din vreme cadelnita sau catuia in care se aprinde carbune si se pune tamaie, precum si o coliva (de obicei, din fructe, cozonac, biscuiti etc.), un pahar de vin si mancare, pe care preotul le va binecuvanta la vreme.
Colivia facuta din grau fiert, indulcit cu miere sau zahar, inchipuie insusi trupul mortului, deoarece hrana principala a omului este graul. Ea este totodata o expresie materiala a credintei noastre in nemurire si inviere, fiind facuta din boabe de grau, pe care Domnul Insusi le-a infatisat cu simboluri ale invierii trupurilor: dupa cum bobul de grau, ca sa incolteasca si sa aduca roada, trebuie sa fie ingropat mai intai in pamant si sa putrezeasca, tot asa si trupul omenesc mai intai se ingroapa si putrezeste, pentru ca sa invieze apoi intru nestricaciune (I Cor. 15, 36). Dulciurile si ingredientele care intra in compozitia coliviei reprezinta virtutiile sfintilor sau ale raposatilor pomeniti, ori dulceata vietii celei vesnice, pe care nadajduim ca o va dobandi mortul.
In timpul cat preotul savarseste slujba, arde si toiagul asezat pe o farfurioara ori tavita pe pieptul mortului, la baza icoanei.
 
De retinut:
  • Unii credinciosi pregatesc tamaia cu care se va tamaia decedatul in obiecte improvizate (linguri, cani, farfurii, cutii de conserve etc.), ceea ce nu numai ca este inestetic si nepractic, dar constituie si o lipsa de respect pentru cel decedat. Pentru a se evita astfel de situatii, este indicat sa se cumpere de la biserica ori de la magazinele specializate o catuie (obiect destinat pregatirii tamaiei si tamaierii) sau sa se confectioneze un astfel de obiect, cu deosebita grija, de un meserias priceput.
  • Nu este potrivit apoi ca, pentru a arde tamaia, se se foloseasca drept "foc" sau "jar" spirt, hartie, capete de lumanare, lemne ori alte materiale inflamabile. Acestea, prin ardere, scot fum si miros neplacut, anihiland mirosul aromat al tamaiei si afectand respiratia celor prezenti. Cel mai potrivit este sa se procure carbune special pentru cadelnita si catuie.
  • In timpul slujbei inceteaza orice alta activitate, iar cei prezenti pastreaza linistea si o atitudine evlavioasa, rugandu-se impreuna cu preotul pentru sufletul celui raposat. Nu se vorbeste, nu se fac gesturi, nu se rade. De asemenea, fiind moment de rugaciune, membrii familiei trebuie sa-si impuna o retinere de a plange zgomotos ori cu vorbe, pentru a nu perturba randuiala slujbei. Cei care tin lumanari aprinse in maini sa fie atenti sa nu aprinda hainele celor din jur si sa aiba grija sa nu curga ceara pe jos, fie ca sunt in casa, la capela mortuara sau in biserica.
  • Daca in ziua respectiva este zi de post, mancarea trebuie sa fie de post, asemenea si alimentele folosite la alcatuirea coliviei. Pentru a nu gresi, este bine sa ne uitam in calendarul bisericesc, intrucat sunt si perioade de dezlegare la anumite mancaruri de dulce, ori sa intrebam preotul.
  • Dupa plecarea preotului este bine, daca se face priveghere de toata noaptea, sa se citeasca, de catre credinciosii mai evlaviosi, din Sfintele Evanghelii si Psaltirea.
  • Nu se fumeaza, nu se fac glume, nu se rade, nu se spun povesti, ci se pastreaza o atitudine solemna.
  • Unii credinciosi, in situatia cand decedatul  nu s-a spovedit si nu s-a impartasit sau nu i s-a aprins lumanarea atunci cand si-a dat sufletul, solicita preotului ca la ectenie (rugaciunea de pomenire) sa adauge "mort nespovedit, neimpartasit si fara lumanare". Intr-adevar, Biserica ne invata ca "trecerea cuiva din viata fara spovedanie si fara grijanie (adica ultima impartasire, inainte de a-si da sufletul) este socotita, pe drept cuvant, nu numai ca o mare paguba pentru sufletul celui raposat, ci si un mare pacat pentru cei ai lui, ramasi in viata, daca lucrul s-a petrecut din vina sau nepurtarea lor de grija". Asadar, astfel de mentiuni in cadrul slujbei trebuie evitate, intrucat accentueaza vinovatia decedatului sau a rudelor pentru lipsa de grija fata de suflet.
  • Dincolo de aceste situatii, in cazul cand moartea s-a produs accidental, iar decedatul cand era in viata se spovedea si se impartasea, editiile mai noi ale catehismului ortodox ingaduie, fara a fi obigatoriu, ca atunci cand se face pomenire sau parastas pentru astfel de morti, numele lor sa fie insotit de aratarea "mort neimpartasit si nespovedit", iar uneori si "fara lumanare".

RITUALUL INMORMANTARII
   
In ziua si la ora stabilite de comun acord cu preotul pentru inmormantare, rudele pregatesc tamaia si ofera preotului si cantaretului cate o lumanare aprinsa.
 Dupa slujba ce se oficiaza la casa decedatului (ori la capela sau casa mortuara), se organizeaza procesiunea de inmormantare, care ramane aceeasi pana la cimitir.
 Convoiul mortuar se aranjeaza astfel: in frunte merge un credincios cu crucea (care va fi pusa la capatiul mortului); urmeaza cei ce poarta coliva si vinul, pomul cu darurile ce se impart saracilor (simbol al vietii si al mortii, inchipuind raiul in care se doreste a ajunge sufletul mortului), cei cu coroanele (daca sunt), purtatorii de sfesnice, cantaretul si preotul, carul mortuar (dricul) cu sicriul, rudele mortului si ceilalti participanti.
Pe drum, pana la biserica si apoi pana la cimitir, se canta "Sfinte Dumnezeule" funebru de catre cor sau credinciosi, sub conducerea cantaretului.
Cand convoiul ajunge la anumite raspantii de drumuri ori in locurile legate de viata si activitatea decedatului sau in dreptul unei biserici, preotul zice in dreptul sicriului ectenia pentru morti.

De retinut:
  • Obiceiul de a sparge o cana sau un vas atunci cand decedatul este scos din casa pentru inmormantare este pagan si exprima mentinerea unei superstitii care denota ignoranta.
  • Fanfara la inmormantare este un obicei strain de traditia ortodoxa, care n-a admis cantarea instrumentala in cult. (A se vedea Hotararea Sf. Sinod nr. 9117/1953 la sfarsitul acestei carti). De multe ori, astfel de formatii canta piese muzicale populare, romante, marsuri, care sunt in total dezacord cu sobrietatea evenimentului inmormantarii. Astfel de practici dovedesc lipsa de seriozitate a celor care le solicita si putinul respect ce-l poarta celor decedati. Indeosebi, in perioadele celor patru mari posturi din an, trebuie evitata cu desavarsire angajarea unei fanfare la inmormantare.
  • In timpul slujbei din biserica se va pastra aceeasi atmosfera de liniste, de reculegere si de rugaciune.
  • Celor prezenti li se impart lumanari aprinse (uneori insotite de o batista, o panza alba sau un prosop, precum si un covrig, un mar, un colacel etc.), de sufletul celui raposat. Cei ce primesc aceste daruri sunt datori sa spuna "Dumnezeu sa-l ierte" sau "Bogdaproste!" (cuvant slav, incetatenit la noi, dar care in traducere inseamna tot "Dumnezeu sa-l ierte!") Aceste formule inlocuiesc pe cea obisnuita de "multumesc" ori frantuzismul "merci" care nu se folosesc in asemenea ocazii. Lumanarile si darurile trebuie impartite inainte de inceperea slujbei, pentru a nu perturba desfasurarea randuielii de inmormantare.
  • Unii credinciosi atentioneaza persoanele insarcinate cu oferirea lumanarilor, adesea chiar in timpul slujbei, sa nu dea si rudelor apropiate ale celui decedat. Practica aceasta este nefondata. Oferirea si primirea lumanarii aprinse reprezinta credinta comuna in "Lumina - Hristos" care calazueste sufletul decedatului pe calea vesniciei. Cu atat mai mult, rudele apropiate sunt chemate sa se adauge celor ce marturisesc aceasta credinta si sa poarte in maini simbolul "Luminii celei neapuse".
  • La sfarsitul slujbei, membrii familiei si ceilalti credinciosi, saruta icoana aflata pe pieptul mortului, iar cei mai apropiati ca rudenie, mana ori fata mortului, aceasta reprezentand sarutarea cea mai de pe urma. Gestul acesta, semnul iertarii si al impacarii prin care ne luam ramas bun de la cel ce pleaca dintre noi, se face in perfecta ordine si liniste, intrucat ne aflam in locasul bisericii si nu trebuie deranjata atmosfera slujbei de inmormantare.
  • Practica de a lipi pe crucea din mana mortului o moneda este pagana si trebuie parasita. Cu acest ban se credea in mitologia anticilor ca mortii platesc luntrasului Caron trecerea peste Stix (un fluviu al infernului). A atasa un ban de Sfanta Cruce reprezinta o impietate si perpetuarea unei superstitii pe care orice crestin ortodox autentic nu o poate sustine.
  • Cand preotul citeste rugaciunea de dezlegare, unii credinciosi, nefiind atenti la sensul cuvintelor, se reped sa dezlege panglica cu care sunt legate picioarele mortului. Gestul acesta trebuie evitat, ridicarea piedicii urmand sa se petreaca nu in biserica, ci la cimitir, pe marginea gropii. Preotul, de fapt, se roaga astfel: "Dezleaga, Doamne, pe adormitul robul Tau (aici ii spune numele) de pacatul sufletesc si trupesc", iar a doua rugaciune: "Si-i iarta lui toate cate a pacatuit cu cuvantul, cu lucrul sau cu gandul, dezleaga-l si de legatura pusa in orice chip asupra lui, cu care el insusi din manie sau din alta pricina s-a legat pe sine..."
  • Deci, este limpede ca preotul nu se roaga pentru dezlegarea piedicii de la picioare, ci pentru dezlegarea pacatelor.
  • Coliva, vinul, colacul si capetele se vor aduce in biserica unde raman pe parcursul slujbei inmormantarii. In coliva, colac si in capete se aprind lumanari, arzand tot timpul slujbei.
  • Coroanele si pomul raman la usa bisericii.
  • Barbatii vor intra in locasul sfintei biserici cu capul descoperit.
  • La capataiul celui decedat se aseaza unul sau doua sfesnice, in care cei prezenti aprind lumanari.
  • La organizarea convoiului funebru se obisnuieste ca, dupa cruce, cineva sa poarte fotografia indoliata a celui decedat sau icoana cu patronul numelui.
  • Atunci cand se fac opriri pentru a rosti preotul ectenia, unii credinciosi desemnati din vreme asaza sub carul mortuar ori inaintea acestuia bucati de panza alba numite ori inaintea acestuia bucati de panza alba numite poduri sau punti. Ele reprezinta "vamile vazduhului", peste care trebuie sa treaca sufletul celui decedat, in ascensiunea sa spre tronul de judecata al lui Dumnezeu si au menirea de a uni cele vazute cu cele nevazute. Tot acum se impart daruri si bani celor saraci, spre pomenirea celui raposat.
  • Daca vreunul din membrii familiei sau un alt credincios (prieten, coleg de serviciu etc.) doreste sa tina un cuvant la catafalcul celui decedat, trebuie sa ia legatura cu preotul slujitor care-i va indica momentul cel mai potrivit pentru aceasta.
  • Pentru economia de timp a celor prezenti (unele rude sunt venite de la mari departari) si pentru faptul ca un cortegiu funerar nu trebuie sa fie un prilej de fala ori de parada, este indicat sa se evite plimbarile lungi cu acest prilej, alegandu-se drumul cel mai scurt spre cimitir.
  • Exista si o alta intelegere gresita in legatura cu traseul de parcurs de la casa decedatului la biserica si de acolo la cimitir.
  • Toti stiu ca cel decedat se duce "pe drumul fara de intoarcere". Aceasta expresie inseamna, in fapt, ca mortul nu se mai intoarce, evident, acasa (exista chiar o zicala populara - "mortul de la groapa nu se mai intoarce"). Multi insa considera ca expresia "drumul fara intoarcere" ar insemna ca nu trebuie sub nici un chip sa te intorci cu mortul pe acelasi drum. De aici, o serie intreaga de complicatii, incercandu-se itinerare greoaie, care consuma timpul si supun pe cei indoliati pe parcurgerea pe jos a unor distante mari de drum, accentuandu-le, inutil, oboseala. Pentru a evita astfel de situatii, cei care se ocupa cu organizarea ceremonialului este bine sa se sfatuiasca, in prealabil, cu preotul.
  • Mai dainuie pe alocuri si superstitia ca in prima zi a saptamanii - luni -  nu este bine sa se faca inmormantare ("pentru ca e inceputul saptamanii si ar muri toti din casa"). Fireste ca o atare "credinta" este falsa si nu trebuie luata in considerare, inmormantarea putand sa se faca in orice zi a saptamanii.

LA CIMITIR
 
 Dupa incheierea slujbei prohodului din biserica se porneste, in aceeasi procesiune, catre cimitir. Pe marginea gropii, preotul rosteste ultima ectenie si se canta "Vesnica pomenire". Inainte de acoperirea sicriului, cei ce n-au putut sa-si ia ultimul ramas bun pot sa o faca acum, sarutand icoana de pe pieptul celui decedat si, dupa caz, mana acestuia. Preotul apoi savarseste tot ritualul de ingropare (varsa undelemn si vin peste cel decedat, pecetluieste groapa) si binecuvanteaza coliva si darurile care se impart la cimitir.
De retinut:
 
  • Icoana de pe pieptul mortului se ia de catre rude si se duce acasa, ea folosindu-se, de regula, si la pomenirea de patruzeci de zile (Panaghia). De asemenea - desi nu este obligatoriu - si toiagul poate fi luat acasa si aprins la zilele de pomenire pentru cel decedat.
  • Acum se scoate - de catre rude - piedica de la picioarele mortului care se lasa in sicriu.
  • Florile care au fost puse in sicriu este potrivit sa se stranga si, dupa acoperirea mormantului, sa fie asezate deasupra, ele amintind de frumusetea raiului.
  • Pomul (ramura de copac) impodobit cu fructe, dulciuri, covrigi etc., care s-a purtat inaintea cortegiului mortuar, se infige la mormant langa cruce, dupa ce a fost golit de bunatatile din el, care se dau de pomana.
  • Tot acum se impart, pentru sufletul raposatului, diferite daruri. De preferat ca aceasta milostenie sa se indrepte catre strainii nevoiasi.
  • S-a incetatenit traditia ca, dupa astuparea mormantului, sa se dea "peste groapa", de pomana, o plapuma (ori o patura), perne, o caldare cu apa, o ganie vie etc. Toate acestea nu au decat o singura semnificatie: milostenia pentru sufletul celui raposat, care nu trebuie sa treaca neaparat de la cel ce da catre cel ce primeste peste mormant, gestul neimplicand nici o rezonanta si neavand nici o incarcatura religioasa.
  • Familia si asa incercata de durere nu trebuie sa faca excese in ceea ce priveste pregatirea de inmormantare. Un astfel de trist eveniment nu trebuie transformat in prilej de fala sau intr-o intrecere in a face pregatiri cat mai multe si cat mai scumpe. Trebuie pastrata masura in tot ceea ce intreprindem, preocupandu-ne mai mult de rugaciunea pentru sufletul celui decedat, decat de mese imbelsugate si daruri costisitoare. Nu cosciugul (sicriul) scump, nici multele coroane sau jerbe ori mancarurile rafinate si abundente trebuie sa preocupe familia, ci rugaciunea profunda de care sufletul decedatului are nevoie, caci se pregateste de intalnirea cu Dumnezeu.
  • Cel mai potrivit este, in astfel de situatii, sa se faca milostenii (adica sa se dea de pomana) din alimente si haine crestinilor care traiesc o viata grea in azilurile de batrani orfanilor, vaduvelor, caselor de copii, asociatiilor de handicapati, intr-un cuvant, strainilor care efectiv au nevoie si se bucura de o haina ori de o farfurie de mancare.
  • Daca inhumarea se face intr-un mormant din care s-a dezgropat o alta persoana decedata mai inainte, osemintele aceleia se aduna de catre gropari, se curata si se aseaza intr-un saculet de panza alba. Preotul, la mormant, va stropi cu vin si undelemn si aceste oseminte, care apoi se ingroapa, de regula, la picioarele celui decedat de curand. Familia trebuie sa aiba grija sa pregateasca o coliva pentru sufletul celui ale carui oseminte au fost reinhumate, care se va binecuvanta de preot la cimitir, pomenindu-i si aceluia numele, dupa randuiala.

POMENIREA DUPA INMORMANTARE
 
 Familia celui decedat cheama la masa, dupa inmormantare, pe cei care au luat parte la ceremonie, rude, cunoscuti si, indeosebi, pe cei care au ajutat la pregatirile de inhumare.
 Dupa oficierea slujbei si binecuvantarea ofrandelor de mancare si bautura, cei prezenti sunt datori sa manance cu cuviinta si cu rugaciune in gand, pentru cel decedat. Nu se vorbeste fara rost, nu se fac glume, nu se rade, dar nici nu se mananca si nici nu se bea intocmai ca la nunta. In loc de "noroc!" sau alta urare, atunci cand se gusta din pahar, se zice "Dumnezeu sa-l ierte!" (sau s-o ierte!), iar cand se primesc un vas, imbracaminte etc. de pomana, nu se zice multumesc, ci "Dumnezeu sa primeasca".
Obiceiul de a varsa vin din pahar la pomana trebuie sa dispara. Cine varsa vin pe covoare dovedeste nu numai ca se tine de obiceiuri paganesti, dar este lipsit de buna-cuviinta, murdarind fara rost covorul ori altceva acasa sau la biserica.
Cand cineva pleaca beat de la pomana, a pacatuit atat acela, dar si cel care i-a dat bautura peste masura.
 Milostenia cea mai primitiva este cea facuta celor lipsiti, infirmilor, bolnavilor, batranilor neajutorati, celor care nu pot munci, familiilor nevoiase cu multi copii, celor abandonati in casele sau leaganele de copii.
Cand decedatul face parte dintr-o familie fara posibilitati materiale, este potrivit ca rudele sa apeleze la preot care le va ajuta din fondurile bisericii si va angaja Comitetul parohial, obtinand cele necesare din donatiile credinciosilor. Astfel, familia nu se va simti umilita, intrucat a apelat la marea familie a parohiei, iar preotul si credinciosii au posibilitatea de a implini porunca dragostei crestine, care trebuie vadita prin fapte concrete in astfel de situatii.

De retinut
  • Cei care se intorc de la inmormantare, intrucat urmeaza sa ia parte la masa, sunt asteptati de gazda cu apa de spalat pe maini. S-a incetatenit obiceiul ca persoanele care se spala sa nu se stearga, pentru ca "nu se sterge". Fireste ca aceasta practica este lipsita de sens. Ea, probabil, tine de o anumita strategie a familiei care cu greu poate oferi mai multe prosoape de sters atunci cand cei poftiti la masa sunt in numar mare.
  • Trebuie avut in vedere faptul ca, daca ziua de pomenire cade in post, toate mancarurile trebuie preparate numai de post. Prin aceasta se dovedeste pastrarea credintei autentice, iar pe de alta parte, rugaciunea conjugata cu postul este mai puternica. Se mai aud uneori voci care spun ca ar trebui sa se faca si mancare de dulce, pentru ca "mortului nu-i placea mancarea de post". Aceasta este o viziune necrestina asupra relatiei pe care noi, cei vii, o pastram cu cei decedati, prin rugaciune si prin post. Mortul nu mananca, nu  bea, pentru ca sufletul este imaterial, iar "Imparatia lui Dumnezeu - spune Sfantul Apostol Pavel - nu este mancare si bautura" (Romani 14, 17).
  • Deci, se cuvine a pastra si respecta cu sfintenie randuiala Bisericii, apelandu-se permanent la sfatul competent al preotului.

POMENIRILE DE DUPA INMORMANTARE
 
Biserica ne invata ca viata omului nu se sfarseste o data cu moartea trupului. De aceea, crestinii nu-si uita mortii dupa ingroparea lor, ci se preocupa de rugaciuni pentru ei si de pomenirea numelui lor. Soroacele de pomenire individuala a mortilor in Biserica Ortodoxa sunt urmatoarele:
 
  • La 3 zile dupa moarte (care coincide, de regula, cu ziua inmormantarii), in cinstea Sfintei Treimi si a Invierii din morti a Mantuitorului a treia zi.
  • La 9 zile dupa moarte, "ca raposatul sa se invredniceasca de partasia cu cele 9 cete ingeresti si in amintirea ceasului al 9-lea, cand Domnul, inainte de a muri pe cruce, a fagaduit talharului raiul pe care ne rugam sa-l mosteneasca si mortii nostri".
  • La 40 de zile (sau sase saptamani), in amintirea Inaltarii la ce a Domnului, care a avut loc la 40 de zile dupa Inviere, "pentru ca tot asa sa se inalte si sufletul raposatului la cer".
  • La trei, sase si noua luni, in cinstea Sfintei Treimi.
  • La un an, dupa exemplul crestinilor din vechime care anual praznuiau ziua mortii martirilor si a sfintilor, ca zi de nastere a lor pentru viata de dincolo.
  • In fiecare an, pana la 7 ani de la moarte, ultima pomenire anuala amintind de cele 7 zile ale creatiei.

De retinut:
 
  • Spre a nu gresi in privinta pregatirilor pentru aceste pomeniri, cel mai indicat este sa se ia legatura, in prealabil, cu preotul. Acest lucru este necesar intrucat trebuie stabilite, de comun acord, data si ora savarsirii pomenirii.
  • De obicei, soroacele nu se fac in orice zi a saptamanii, ci mai ales martea, joia si sambata.

POMENIREA DE 40 DE ZILE (RIDICAREA PANAGHIEI)
 
 La pomenirea de 40 de zile, numita pe alocuri slujba de ridicare a Panaghiei, pe langa celelalte, se pregatesc o icoana si un colac. Din colac, preotul va scoate particica pe care o va aseza apoi pe icoana si din care va imparti spre gustare rudelor decedatului.
    - Referitor la darurile care se dau de pomana, se obisnuieste ca, la 40 de zile si un an, sa se dea diferite lucruri si mai ales imbracaminte si incaltaminte, obiecte de uz casnic etc. Binecuvantarea acestor daruri, indeosebi de haine, se face de catre preot printr-o rugaciune speciala aflata in Molitfelnic. Exista obieciul indatinat sa se imparta de fiecare data farfurii cu mancare, cani sau pahare si linguri sau furculite: sase, douasprezece, douazeci si patru. Randuielile bisericesti nu prevad nimic in aceasta privinta si fiecare poate da cat crede de cuviinta, numarul acestora neavand nici o influienta asupra starii sufletesti a celui raposat.
    - Familia trebuie sa aiba grija ca raposatul sa fie pomenit cat mai mult cu putinta in cadrul Sfintei Liturghii. De aceea, dupa pomenirea de 40 de zile, este bine sa se dea preotului un pomelnic pentru patruzeci de zile (numit sarindar), ori pentru un an, pe care acesta sa-l pomeneasca la toate sfintele liturghii pe care le savarseste in sfanta biserica.
    - In legatura cu zilele de pomenire a mortilor, exista grija ca ele sa fie respectate cu sfintenie la momentul in care se implinesc aceste soroace. Daca una din ele cade intr-o zi sau perioada in care, conform randuielilor bisericesti, nu se fac pomeniri de morti, atunci este bine ca slujba respectiva sa se faca mai inainte pentru ca, atunci cand vine sorocul respectiv, slujba sa fie deja savarsita. Este deci indicat ca ea sa se faca inainte, si nu dupa sorocul de pomenire. Referitor la aceasta problema, iata sfatul unui liturghist cu autoritate in Biserica Ortodoxa Romana (pr. prof. dr. Nicolae D. Necula): "Toate soroacele de pomenire a mortilor incep a se calcula din momentul mortii, si nu de la inmormantare. Din momentul mortii, sufletul intra in grija lui Dumnezeu Care randuieste, conform invataturii noastre de credinta, judecata particulara: <<...precum este randuit oamenilor o data sa moara, iar dupa aceea sa fie judecati>> (Evrei 9, 27). Aceasta judecata care priveste mai ales sufletul, fiindca trupul va fi judecat doar la invierea cea de obste si la Judecata Viitoare sau A Doua Judecata, nu are in vedere daca trupul este inmormantat sau nu. Aceasta tine de cultul mortilor si de grija si respectul pe care cei vii le arata fata de cei morti.
Parastasul de 40 de zile, care este si cel mai important dintre soroacele de pomenire a mortilor, se calculeaza totdeauna de la moartea celui credincios. In principiu este bine ca soroacele de pomenire a celor raposati sa le savarsim exact in ziua in care ele se implinesc, de la moartea celui pomenit. In situatii speciale sau daca familia doreste sa faca pomenirea cu mancare de dulce, iar sorocul cade in post, sau probleme de familie sau sociale ne obliga sa nu putem savarsim pomenirea exact in ziua in care cade, atunci este bine ca sjujba respectiva sa se faca inainte, si nu dupa trecerea sorocului. Cat priveste parastasul de 40 de zile, care in traditia ortodoxa inseamna ziua in care sufletul se prezinta la judecata particulara, acest soroc, daca nu este indeplinit chiar in a 40-a zi, este bine sa fie savarsit mai inainte, pentru ca sufletul sa mearga inaintea lui Dumnezeu cu plusul nostru de rugaciune si de milostenie, care sa fie sa sa atarne in favoarea lui. Caci aceastga este rostul rugaciunii si al milosteniei pentru cei morti, adica de a mijloci pentru ei si a le usura pacatele, prin rugaciunile si faptele noastre de mila. Nu consideram ca este o greseala mare sau o pagubire pentru cei raposati, nici daca sorocul se face dupa trecerea datei respective, caci importante sunt rugaciunea si milostenia care se fac pentru cei raposati, si mai putin data. Mai grav este daca nu ne rugam deloc pentru ei, din nepasare, nestiinta sau necredinta. Dar pentru impacarea constiintei noastre, este bine sa savarsim pomenirea inainte de implinirea sorocului.".
    Tipicul cel Mare si Pravila bisericeasca (1031) a lui Nicodim Sachelarie prevad o singura exceptie: daca decesul se intampla in mijlocul saptamanii din Postul Mare, "acestuia nu i se face pomenirea cea de a treia zi pana vineri seara, cand se va face parastasul lui. Iar sambata cea viitoare a saptamanii a doua, i se face pomenirea de 9 zile. Iar cea de 40 de zile se face cand i se vor implini numarul zilelor lui. Iar prinoasele si pomenirea lui se incep de la Duminica cea noua (a Tomii) pana la implinirea zilelor celor 40".
 
Important !

    Nu se fac parastase in urmatoarele zile si perioade din cursul anului:
a) Duminicile de peste an, pentru ca duminica, amintind ziua Invierii Domnului, e zi de bucurie, iar nu de intristare.
b) In cele douasprezece zile dintre Nasterea si Botezul Domnului. Chiar daca in unele biserici se fac parastase duminica, cel putin in duminicile Penticostarului, adica in cele dintre Pasti si Rusalii, nu se cuvine nicidecum sa se faca parastase, pentru a nu se intuneca bucuria praznicului cel mare al Invierii.
c) De la lasatul secului de carne pana la sambata intai din Postul Mare, sambata Sf. Teodor.
d) Din sambata Floriilor pana in Duminica Tomii.
e) La praznicele imparatesti sau sarbatori mari.
  • In timpul Postului Mare, nu se face parastas in zilele de rand (luni, marti, miercuri, joi, vineri), deoarece in aceste zile nu se face liturghie obisnuita sau deplina.
  • Este de dorit ca pomenirile sa se faca  legate de savarsirea Sfintei Liturghii, aceasta fiind cea mai importanta slujba de mijlocire pentru cei morti. Daca nu este posibil de fiecare data, cel putin la 40 de zile, la un an si la sapte ani ar fi de dorit ca parastasul sa urmeze dupa Sfanta Liturghie.
  • La intocmirea sau scrierea pomelnicului nu este nici nevoie si nici recomandat sa se adauge "la pomenirea de noua zile, 40 de zile, un an, sapte ani etc." Cartile de cult nu prevad asa ceva si nici slujitorii nu trebuie sa adauge nimic in plus, ca si cand ar trebui sa atragem atentia Mantuitorului asupra sorocului de care este vorba.
  • In fiecare din sambetele Postului Mare, pentru cei decedati dupa sarbatoarea Sfintei Invieri din anul precedent, rudele "poarta capetele", adica fac pomeniri pentru sufletul acestuia, aducand la biserica prescuri (capete), coliva si vin. Preotul, cu acest prilej, savarseste slujba parastasului.
  • Obiceiul, practicat in unele parti de tara, de a se deshuma mortii la sapte ani si a se reinhuma cu slujba speciala nu este prevazut in cartile de sjujba. Oricum, slujba care se face atunci nu este cea a inmormantarii, ci a parastasului.
  • Pentru toate astfel de pomeniri este nevoie de coliva, colac, vin si lumanari. Celelalte daruri sunt in functie de posibilitatile celor care fac pomenirea.
  • Contrar unei pareri raspandite in popor, sa se stie ca se poate face coliva de grau fiert si in perioada dintre Sf. Pasti si Pogorarea Sf. Duh.
  • Daca zilele de pomenire coincid cu pomenirea altor raposati, este bine ca sjujba sa se faca in comun si nu separat, caci cu cat rugaciunea are caracter colectiv, cu atat este mai puternica.
  • La aceste zile de pomenire individuala a celor raposati, Biserica a stabilit zilele de pomenire generala a mortilor si anume: sambata dinaintea duminicii lasatului sec de carne sau a Infricosatoarei Judecati, numita si Mosii de iarna si sambata dinaintea Pogorarii Duhului Sfant sau Mosii de vara, la care traditia a adaugat si Mosii de toamna (intre 26 octombrie si 8 noiembrie), ziua de 6 august, Pastele blajinilor (luni si marti, dupa Duminica Tomii) si Joia Inaltarii, in special pentru eroi, ca si ziua hramului bisericii.

Toate aceste zile de pomenire, individuala sau colectiva, sunt momente de vie si profunda comuniune cu cei raposati. Ele trebuie respectate si cultivate, caci prin aceasta intretinem viu cultul mortilor si legatura cu pamantul sfant al tarii care acopera osemintele lor.

ALTE RANDUIELI SI POVATUIRI
  • Pentru cei ce au raposat fara lumanare (adica nu li s-a putut aprinde si pune in mana o lumanare cand si-au dat sufletul), in preziua Sfintelor Pasti se da la altar o lumanare mare (numita faclie), adesea impodobita cu o panza alba ori un prosop, pe care preotul o aprinde de la Pasti pana la Inaltare, la ceremoniile din sfantul locas. Unii crestini practica aceasta randuiala in fiecare an, pana la pomenirea de sapte ani.
  • Lumanarile folosite la slujbele de inmormantare si de pomenire a mortilor sunt o jertfa si, ca orice ofranda adusa lui Dumnezeu, trebuie sa fie curata. De aceea, crestinii trebuie sa evite procurarea si folosirea lumanarilor din comertul de stat ori de la persoane particulare, intrucat in majoritatea covarsitoare a cazurilor fabricarea lor se face fara a respecta procesul tehnologic conservat de Biserica, folosindu-se deseuri petrolifere si diversi inlocuitori care prin ardere provoaca fum inecacios  si toxic. In acelasi timp, multi din cei ce fabrica in clandestinitate lumanarile sunt necredinciosi si lucreaza in conditii de neglijenta si insalubritate. De aceea, amintind si faptul ca fabricarea lumanarilor de cult este monopol bisericesc, credinciosii au indatorirea sa foloseasca numai lumanari de la pangarele parohiale, intrucat sunt produse la atelierele specializate ale Episcopiei, de oameni cu frica lui Dumnezeu si in conditii care le confera calitatea de dar potrivit pentru jertfa.
  • Pentru pruncii morti pana la varsta de sapte ani, pentru diaconi si preoti de mir, precum si pentru arhierei si calugari, slujba inmormantarii este diferita.
  • Pentru toti decedatii care se inmormanteaza in Saptamana Luminata (intre Sf. Pasti si Duminica Tomii), slujba inmormantarii se face dupa o randuiala speciala.
  • Celor care urmeaza a fi incinerati (adica li se ard trupurile in crematoriu) nu li se savarsesc nici slujba inmormantarii si nici slujbele de la soroacele de pomenire a celor morti, randuite de Biserica. (Vezi Hotararea Sf. Sinod din anul 1928, la sfarsitul acestei lucrari).
  • Celor care s-au sinucis cu buna stiinta si in integritatea facultatilor mintale nu li se savarseste nici o slujba si sunt ingropati la marginea cimitirului, intr-un loc anume destinat.
  • Pentru sinucigasii iesiti din minti se savarseste slujba inmormantarii pe marginea gropii, dupa un ritual redus. Nu se trage clopotul si nu se tin cuvantari. (Vezi hotararea Sf. Sinod nr.506/1949 la sfarsitul acestei lucrari).
  • Crucea de la mormant care se "ridica", de regula, dupa pomenirea la 40 de zile ori de la un an de la moarte, inlocuind pe cea de lemn, se sfinteste la cimitir de catre preot, printr-o slujba speciala. Pentru aceasta se vor pregati la mormant un vas cu apa curata, busuioc, lumanari, tamaie, o coliva si putin vin. Unii credinciosi acopera crucea cu o panza alba, inainte de a se stropi de catre preot cu agheasma, panza aceea fiind data apoi de pomana. Obiceiul este profan si se practica la dezvelirea unor monumente, sculpturi ori placi comemorative. Asadar, prezenta panzei nu este absolut necesara.
  • Mormintele trebuie ingrijite de rudele decedatului in permanenta (nu numai la anumite zile de pomenire a mortilor). In legatura cu aceasta, sa luam aminte ca unii crestini se silesc a face din morminte adevarate case ori palate luxoase. Se cheltuiesc bani multi pentru marmura, pentru feronerie si grilaje de lux, dar se uita milostenia care trebuie sa fie grija de capatai pentru cei ce gem sub greutatea lespezilor lustruite, sub povara lanturilor nichelate, incorsetati in adevarate cutii de beton si mozaic. De multe ori, langa aceste morminte se aliniaza altele pline de balarii si de negrija noastra. Crestineste este ca si mormintele vecine, chiar daca nu apartin familiei, sa ne preocupe curatindu-le de buruieni, fiindca responsabilii lor directi au uitat de cei morti sau le neglijeaza cu vinovatie.
  • Timp de 40 de zile, dupa traditie, arde la piciorul crucii candela si mormantul se tamaiaza (de una din rude ori de la o persoana desemnata in acest scop). Pararea ca rudele apropiate nu au voie sa mearga la mormant sau sa tamaieze groapa pana la pomenirea de 40 de zile este incorecta si trebuie parasita.
  • La pomenirea de 7 ani nu se dezgroapa osemintele, dupa cum se practica pe alocuri, ci se face doar slujba parastasului. Odihna celor raposati nu trebuie deranjata cu atat mai mult, cu cat preotul, la inmormantare, a insemnat groapa zicand: "Se pecetluieste mormantul acesta pana la A Doua Venire a Domnului".
  • Pentru alte datini, obiceiuri, traditii si practici locale (in masura in care Biserica le accepta) trebuie sa se ia legatura cu preotul de enorie, asa cum am mai spus.
  • Suntem datori insa, ca niste buni crestini, sa facem precum ne-a invatat Biserica noastra Ortodoxa, imdepartand obiceiurile si datinile omenesti si indeplinind, pentru folos sufletesc, povatuirile ei.             

      Articol scris de: Preot EUGEN DRAGOI  http://ortodoxism.ro/                                                                                                                                                                                                        

sâmbătă, 20 aprilie 2013

Fotoceramica funerara


Amintirile sunt cele mai pretioase lucruri pe care le pastram cand pierdem persoanele iubite. Acestea sunt cele care tin dragostea in viata. Pentru a pastra aceasta amintire a fost creata fotoceramica. Fotografia pe ceramica este adevarata imagine ce reda un fragment din viata celor dragi. Magazin Servicii Funerare reproducere imaginea pe suport ceramic, avand ca distingere culoarea neschimbata in timp, rezistenta impotriva actiunii razelor solare si a temperaturilor externe. Placutele funerare foroceramice sau gravate sunt garantate pe timp indelungat impotriva radiatiilor UV, intemperiilor si schimbariilor de temperatura. Dezvoltarea naturală a acestei tehnologii constă in utilizarea Sistemelor de imprimere digitala în grad să-ţi garanteze standarduri calitatative neîndoielnic superioare in comparaţie cu serigrafia sau cu metoda veche, colodiu, gelatina, kobalt, etc. In acest mod esistă posibilitatea de a decora ceramica cu forme şi dimensioni particulare. Ceramica si pigmentii folositi de noi sunt capabili să suporte temperaturi foarte mari având astfel posibilitatea de a ajunge la temperaturi de la 600 până la 980 Celsius De aceea Magazin Servicii Funerare garanteaza in mod direct calitatile acestor produse. Sunt ideale pentru toate tipurile de monumente funerare. Sa pastram pe termen lung aminitirea celor dragi! Acum puteti comada placute fotoceramice si in rate fara dobanda.  http://magazinserviciifunerare.ro/foto-ceramica








joi, 18 aprilie 2013

Cum sa alegem un sicriu


Un sicriu este un obiect in forma de lada, o cutie funerara folosita in expunerea si asezarea ramasitelor mortuare in scopul ingroparii sau arderii in crematoriu.
Din punct de vedere al formei sunt predominante trei modele: modelul hexagonal cu sase colturi (patru in partea superioara, doua in partea inferioara); modelul octogonal cu opt colturi (patru pentru fiecare capat) si nu in ultimul rand modelul simplu cu patru colturi.
Un sicriu poate fi ingropat direct in pamant, introdus intr-un cavou sau incinerat. Alternativ, asa cum am pomenit deja, se poate amplasa intr-un mausoleu, o capela, intr-o biserica sau intr-o nisa (loculus) in catacombe.
Manerele si alte ornamente (cum ar fi porumbei, cruci gravate, crucifixe, simboluri etc) care se gasesc pe partea exterioara a unui sicriu se numesc accesorii, in timp ce aranjarea interiorului sicriului cu un anumit tip de tesatura este cunoscut sub numele de “ornamentarea sicriului”.
Culturile care practica inmormantarea, au sicrie in stiluri foarte diferite. In unele variante ale iudaismului ortodox, sicriul trebuie sa fie simplu, confectionat din lemn si nu contine componente metalice sau podoabe. Aceste sicrie folosesc cuie de lemn in locul cuielor obisnuite.
Sicriele sunt, in mod traditional, prevazute cu sase colturi sau sunt de forma dreptunghiulara, cu patru laturi.
In privinta capacului, exista doua variante: capac din doua piese sau capac dintr-o singura piesa. De obicei, scriele cu patru colturi sunt dotate cu capac din doua piese iar celelalte cu capac dintr-o singura piesa.
Sicriele sunt realizate din mai multe materiale printre care otel, diferite tipuri de lemn precum si alte materiale (cum ar fi fibra de sticla). Exista un interes tot mai pregnant pentru sicriele „prietenoase cu mediul” confectionate din materiale pur naturale, cum ar fi frunzele de bambus, salcie sau banane.
In timpurile moderne  sicriul este vandut – ca parte a serviciilor funerare oferite – unei familii care trebuie sa isi inmormanteze persoana decedata si, in acest caz, pretul sicriului este inclus in factura totala pentru serviciile prestate.
Magazin Servicii Funerare detine un showroom ( www.magazinserviciifunerare.ro ) mare pentru a prezenta familiilor sicriele disponibile care ar putea fi utilizate in cazul decesului unui membru al familiei.
Sicriele variaza ca pret in functie de :grosimea lemnului din care e facut esenta lemnului :brad, stejar, ebiara, larice, frasin respeta cu care este tapitat: poly, saten,casmir; accesorii (manere, crucifix, suruburi , inchidere) accesoriile pot fi din :plastic, alama, cupru, nikel, brase.
Magazin Servicii Funerare ofera clinetilor sai posibilitatea de a achizitionta produsele dorite online , fara a se mai deplasa la sediul nostru.   Plata se poate face online intr-o transa sau in 6 rate fara dobanda.



luni, 15 aprilie 2013

Servicii funerare cu plata in 10 rate fara dobanda

În timp de criză şi înmormântările au ajuns un lux. Casa Funerara Eva vine în sprijinul clienţilor cu o gama largă de servicii si produse . Magazinul funcţionează nonstop, însă serviciile se vând si online. Atunci când clientul vine la firmă i se prezintă serviciile dar şi modalitatea de plată care este pentru toate buzunarele. Casa Funerara Eva face reduceri, negociază cu clientul şi organizează înmormântarea ca la carte.

Cei care nu vor să aibă bătaie de cap sună la orice oră la Casa Funerara Eva , iar angajaţii se ocupă de tot ce este nevoie. „Noi lucrăm nonstop. Avem un număr de telefon afişat la magazin dar şi un site pe Internet. De exemplu dacă se întâmplă vreun deces noaptea, oamenii nu trebuie sa vina la sediul pot accesa link-ul www.evafunerare.ro aleg produsle si serviciile necesare le adauga in cos iar la final aleg modalitatea de plata. Pe site le avem publicate toate preturile aferente serviciilor pe care le oferim.

Servicii oferite  „constatarea si imbalsamare, toaletarea defunctului, asezarea în coşciug, pachetele pentru cimitir, obtinerea actelor in vederea inhumarii, transport funerar,  coroane, manipulare sicriu.

Înmormântarea se plăteşte în rate

Când vine vorba de preţuri pentru pachetul de servicii funerare firma noastra are oferte si pentru clienţi care nu stau foarte bine financiar. In acest sens preturile incep de la suma de 500 lei si urca in functie de serviciile solicitat. Pentru pensionari costul inmormantarii este 0 lei in baza talonului de pensie, pachetul de servicii oferite este complet.
Folosind Cardurile emise de catre Credit europe bank, Banca Transilvania si Garanti Bank poti achita in 10 rate fixe fara dobanda!


Platile online sunt procesate direct de catre banca emitenta,  prin intermediul platformei Mobilpay.ro. Sistemul de plata este securizat la cele mai inalte standarde, inclusiv 3D Secure.






miercuri, 10 aprilie 2013


Cum sa alegem un serviciu funerar?

Alegera unui magazin de servicii funerare reprezinta o etapa inportanta atunci cand ureaza sa pierdem persoane dragi sau in cazul si mai nefericit , daca putem spune asa ,evenimentul ne ia pe nepregatite si nu stim cum trebuie sa procedam. Din dorinta de a oferii o alternativa mai buna la ceea ce exista in momentl de fata in sectorul magazinserviciifunerare am decis sa deschidem primul magazin de servicii funerare online ( www.magazinserviciifunerare.ro).
Pe scurt vom enumera care sunt criteriile pe care va recomadam sa le urmariti cu atentie atunci cand decideti pe cine mandatati sa se ocupe de inmormantarea persoanei dragi. 

  • atentie la informatiile oferite inca de la primul contact , de multe ori se intampla ca atunci cand discutam cu o persoana fie la sediul magazinului de servicii funerare sau la telefon , fara a avea referinte, informatiile primite sa fie confuze sau gresite din dorinta de a va determina sa colaborati cu ei
  • personalul magazinserviciifunerare trebuie sa va prezinte serviciile si produse de care aveti nevoie pentru derularea corecta a inmormantarii, sa va explice, cat mai detaliat, fiecare etapa a inmormantarii. Nu este suficient sa aflati doar pretul sicriului si pretul transportului funerar. Este necesar sa vi se explice si ce trebuie sa faceti cu toate produse alese pentru inmormantare: batistele, lumanarile, prosoapele, daca exista costuri suplimentare, ce sarcini aveti de indeplinit in afara celor oferite de firma de magazinserviciifunerare.
  • cu cat veti primi mai multe explicatii despre serviciile funerare alese, cu atat veti sti mai bine cum se va derula inmormantarea si puteti avea incredere in serviciile oferite.
  • respectarea programului stabilit impreuna este un alt criteriu important deoarece toate etapele procesului de inmormantare sunt legate intre ele iar oice intarziere pot provoca evenimente nedorite.
  • pretul este o parte importanta a procesului de inmormantare poate reprezenta un argument puternic pentru alegerea unui magazinserviciifunerare. Ca in orice domeniu trebuie sa cunoasteti ca pretul mic inseamna o calitate uneori indoielnica a produsului/serviciului solicitat, de exemplu daca solicitati imbalsamarea persoanei decedate se poate intampla ca imbalsamatorul sa nu foloseasca o substanta potrivita sau o sa utilizeze o cantitate redusa cu scopul de a va oferii un serviciu ieftin, 
  • solicitati la orice magazinserviciifunerare o oferta scrisa , semnata si stampilata cu termen de valabilitate, aceasta hartie o sa va scuteasca de viitoare modificari de preturi sau de alte modificari.







duminică, 7 aprilie 2013


Citate despre viata

Atunci când te naşti, nu eşti un copac, ci o sămânţă. Trebuie să creşti, trebuie să ajungi la o înflorire, iar această înflorire va fi mulţumirea ta, împlinirea ta. Această înflorire nu are nimic de-a face nici cu puterea, nici cu banii, nici cu politica. Nu are legatură decât cu tine, cu evoluţia ta personală. – Osho