Rânduiala binecuvântării şi sfinţirii crucii ce se aşază la mormânt
Preotul îmbrăcat în epitrahil şi felon, stând cu faţa spre răsărit şi cădind
crucea cea nouă,
face obişnuitul început: Binecuvântat este Dumnezeul nostru…, Sfinte
Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru…, Că a Ta este împărăţia…
Apoi se cântă troparul crucii, glasul 1:
Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi
binecuvintează moştenirea Ta. Biruinţă binecredincioşilor creştini
asupra celui potrivnic dăruieşte. Şi cu
Crucea Ta, păzeşte pe poporul Tău.
Slavă…
Condacul crucii, glasul al 4‑lea:
Cel ce Te‑ai înălţat pe Cruce de
bunăvoie, poporului Tău celui nou, numit cu numele Tău, îndurările Tale
dăruieşte, Hristoase, Dumnezeule. Veseleşte cu puterea Ta pe
binecredincioşii creştini, dăruindu‑le lor biruinţă asupra celui
potrivnic, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruinţă.
Diaconul rosteşte ectenia pentru morţi,
iar preotul zice rugăciunea: Dumnezeul duhurilor… Şi ecfonisul: Că Tu
eşti învierea, viaţa şi odihna…
Apoi preotul citeşte această
Rugăciune
Domnului să ne rugăm.
(letrină două rânduri) Doamne, Dumnezeul
slavei, Părinte atotţiitorule, Dumnezeule Savaot, Cel ce ai
preînchipuit prin pomul vieţii cel din mijlocul raiului, de viaţă
făcătoarea Cruce, pe care preaiubitul Tău Fiu, fiind răstignit, a murit,
şi cu moartea pe moarte a omorât; Cel ce ai dăruit Bisericii Tale
Crucea armă nebiruită, întărire în credinţă, nădejde tare de mântuire şi
dătătoare de viaţă; pentru aceea şi noi slujitorii Tăi, care fără
vrednicie ne‑am împărtăşit de harul Tău cel atât de mare, aducând
cinstire şi mulţumire slavei Tale, cu smerită închinare Te rugăm:
trimite harul Preasfântului Tău Duh, şi, căutând cu milostivire la
crucea aceasta care va însemna mormântul adormitului robului Tău (N),
care se odihneşte aici (sau: adormitei roabei Tale (N), care odihneşte
aici), binecuvinteaz‑o şi o sfinţeşte pe ea ca să fie: semn puternic şi
înfricoşător împotriva tuturor duşmanilor celor văzuţi şi celor
nevăzuţi, alungare şi îndepărtare a tuturor uneltirilor şi ispitelor
diavoleşti; iar pentru dreptcredincioşii Tăi să fie ajutor, întărire în
credinţă, sprijinire în nădejde, biruinţă în ispite şi sporire în toate
virtuţile; iar pentru toţi cei ce se vor închina şi vor aduce rugăciuni
înaintea crucii acesteia, fii ascultător, plin de milostivire şi bogat
dăruitor al tuturor celor cerute spre mântuire. Şi după cum prin Cruce
ai izbăvit lumea de osânda păcatului, aşa şi pe robii Tăi, care au făcut
cu credinţă crucea aceasta şi au ridicat‑o aici din dragoste pentru
adormiţii robii Tăi care odihnesc aici, arată‑i, cu puterea Crucii
preaiubitului Tău Fiu, totdeauna biruitori împotriva păcatului, şi le
dăruieşte toate darurile Tale cele pământeşti şi cereşti, învăţând
totdeauna la bine pe toţi cei binecredincioşi şi îndrumându‑i la
dobândirea cununilor cereşti. Că Tu eşti izvorul sfinţeniei şi dătătorul
bogat al darurilor şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului
Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preotul, stropind cu apă sfinţită crucea, zice de trei ori:
Se sfinţeşte crucea aceasta cu harul
Sfântului Duh, prin stropirea cu această apă sfinţită, în numele Tatălui
şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
După aceea se face otpustul: Cel ce
pentru mântuirea noastră de bunăvoie S‑a răstignit pe lemnul Crucii şi
morţii S‑a dat şi a înviat a treia zi din morţi, Hristos, Adevăratul
Dumnezeul nostru… Şi după otpust, preotul zice: Întru fericită adormire
veşnică odihnă… şi se cântă: Veşnica pomenire (de 3 ori), apoi se face
sfârşitul: Pentru rugăciunile…
Rugăciunea care se citeşte de către preot la împărţirea hainelor şi a altor lucruri pentru cei adormiţi în Domnul
Domnului să ne rugăm…
(letrină două rânduri) Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce stăpâneşti peste cei
morţi
şi peste cei vii, Care dai hrană celor flămânzi şi îmbrăcăminte celor
goi, binecuvintează hainele acestea ca să le poarte cei ce le vor
îmbrăca, iar pe adormitul robul Tău (N), îmbracă‑l în veşmântul
nestricăciunii şi în haină înfrumuseţată cu lumină şi‑l aşază în locaşul
Tău, ca să se bucure în veci întru desfătarea bunătăţilor Tale şi întru
odihnă. Binecuvintează, Doamne, şi celelalte lucruri câte se vor mai
împărţi pentru adormitul robul Tău (N), ca să‑i fie lui de pomenire şi
spre iertarea păcatelor. Dăruieşte, Doamne, sănătate şi celor ce vor
purta aceste daruri de haine, spre pomenirea numelui adormitului.
Dăruieşte şi adormitului răspuns bun la înfricoşătoare judecata Ta;
uşurează‑l, Doamne, de păcatele ce a făcut cu lucrul, cu cuvântul sau cu
gândul. Că numai Tu singur eşti fără de păcat, Hristoase Dumnezeul
nostru, şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum
şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Litia mică pentru morţi
Se face în toate zilele peste an, seara
după sfârşitul Vecerniei şi dimineaţa după sfârşitul Utreniei, în zilele
obişnuite; iar în zilele de sărbătoare, precum în duminicile când se
cântă polieleu şi doxologie, la sărbătorile cele mari, la
înainte‑prăznuire şi după‑prăznuire, Litia aceasta pentru morţi nu se
face.
Rânduiala ei este următoarea:
Seara după sfârşitul Vecerniei şi
dimineaţa după sfârşitul Utreniei, preotul ia cădelniţa cu tămâie şi
ecleziarhul ia sfeşnicul cu lumânarea aprinsă, mergând înaintea
preotului ce‑şi are pus pe sine epitrahilul; iar cântăreţii urmând,
cântă o stihiră din cele de la Litia bisericii, preschimbându‑le, o dată
una, altă dată alta, de câte ori se face Litia; şi când ajung în tinda
bisericii, preotul stă în mijloc şi, după terminarea stihirii, zice:
Binecuvântat este Dumnezeul nostru… Şi
îndată: Sfinte Dumnezeule… (pe glasul stihirii, însă repede în amândouă
stranele). Slavă… Şi acum…, Tatăl nostru…, Că a Ta este împărăţia… Şi
îndată se cântă troparele acestea ale morţilor, iar preotul cădeşte
icoanele din tindă şi poporul.
Troparul, glasul al 4‑lea:
Cu duhurile drepţilor celor ce s‑au
săvârşit, odihneşte, Mântuitorule, sufletele robilor Tăi, păzindu‑le pe
dânsele întru viaţa cea fericită care este la Tine, Iubitorule de
oameni.
Întru odihna Ta, Doamne, unde toţi
sfinţii Tăi se odihnesc, odihneşte şi sufletele robilor Tăi, că însuţi
eşti iubitor de oameni.
Slavă…
Tu eşti Dumnezeu, Care Te‑ai pogorât la
iad şi ai dezlegat durerile celor ferecaţi, Însuţi, şi sufletele robilor
Tăi, odihneşte‑le.
Şi acum…, al Născătoarei:
Una curată şi preanevinovată, Fecioară,
care ai născut mai presus de fire pe Dumnezeu, roagă‑L să mântuiască
sufletele robilor Săi.
Şi îndată diaconul sau preotul zice această ectenie:
Miluieşte‑ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, ne rugăm Ţie, auzi‑ne şi ne miluieşte.
Strana: Doamne miluieşte (de 3 ori).
Încă ne rugăm pentru odihna şi iertarea
sufletelor celor din veac adormiţi în dreapta credinţă: a strămoşilor, a
moşilor, a părinţilor, a maicilor, a fraţilor, a surorilor, a fiilor şi
a tuturor sufletelor celor dintr‑o rudenie şi seminţie cu noi, care mai
înainte au adormit în nădejdea învierii şi a vieţii veşnice; a
ctitorilor sfântului locaşului acestuia, a miluitorilor şi
binefăcătorilor şi a tuturor celor ce s‑au ostenit şi au slujit în sfânt
locaşul acesta: arhierei, ieromonahi, preoţi, ierodiaconi, diaconi,
monahi şi slujitori ortodocşi creştini, care odihnesc aici şi
pretutindeni, şi a robilor lui Dumnezeu care acum se pomenesc (N); şi
pentru ca să li se ierte lor toată greşeala cea de voie şi cea fără de
voie.
Ca Domnul Dumnezeu să aşeze sufletele şi
numele lor în cartea vieţii, în sânurile lui Avraam, în latura celor
vii, în împărăţia cerurilor şi în raiul desfătării, unde toţi drepţii se
odihnesc.
Mila lui Dumnezeu, împărăţia cerurilor
şi iertarea păcatelor lor, de la Hristos, Împăratul cel fără de moarte
şi Dumnezeul nostru, să cerem.
Strana: Dă, Doamne
Diaconul sau preotul: Domnului să ne rugăm. Strana: Doamne miluieşte. Apoi preotul citeşte această
Rugăciune
(letrină două rânduri) Dumnezeul
duhurilor şi a tot trupul, Care ai călcat moartea şi pe diavolul l‑ai
surpat şi ai dăruit viaţă lumii Tale; Însuţi, Doamne, odihneşte şi
sufletele adormiţilor robilor Tăi (N), în loc luminat, în loc cu
verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea
şi suspinarea. Şi orice greşeală au săvârşit ei, cu cuvântul, cu lucrul
sau cu gândul, ca un Dumnezeu bun şi iubitor de oameni, iartă‑i. Că nu
este om care să fie viu şi să nu greşească; numai Tu eşti fără de păcat,
dreptatea Ta este în veac şi cuvântul Tău este adevărul.
Ecfonis:
Că Tu eşti învierea şi viaţa şi odihna
adormiţilor robilor Tăi (N), Hristoase Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă
înălţăm, împreună şi Părintelui Tău celui fără de început, şi
Preasfântului şi bunului şi de‑viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi
pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preotul: Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, nădejdea noastră, slavă Ţie.
Strana: Slavă… Şi acum…, Doamne miluieşte…, Părinte, binecuvintează
Preotul:
Cel ce a înviat din morţi, Hristos,
Adevăratul Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale,
ale sfinţilor, măriţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli, ale
preacuvioşilor şi de Dumnezeu purtătorilor părinţilor noştri şi ale
tuturor sfinţilor, sufletele robilor Săi cei mutaţi de la noi, în
locaşurile drepţilor să le aşeze, în sânul lui Avraam să le odihnească
şi cu drepţii să le numere; iar pe noi să ne miluiască, ca un bun şi de
oameni iubitor.
Preotul:
Veşnică pomenire, vrednicilor de fericire şi pururea pomeniţilor, părinţilor şi fraţilor noştri (de trei ori).
Dumnezeu să‑i fericească şi să‑i odihnească pe dânşii, iar pe noi să ne miluiască, ca un bun şi de oameni iubitor.
Preotul:
Întru fericită adormire, veşnică odihnă
dă, Doamne, adormiţilor şi pururea pomeniţilor ctitorilor sfântului
locaşului acestuia, părinţilor şi fraţilor noştri ortodocşi creştini,
care odihnesc aici şi pretutindeni şi le fă lor veşnică pomenire.
Strana cântă: Veşnica pomenire… pe glasul al 3‑lea (de 3 ori).
Ecleziarhul, luând sfeşnicul, cădelniţa
şi epitrahilul de la preot, le aduce la locul lor, iar preotul stând
înaintea uşilor zice:
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte‑ne pe noi.
Rânduiala parastasului
Mergând preotul unde este pregătită
coliva şi cădind‑o cruciş, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru…,
Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru…, Că a Ta este
împărăţia…, Doamne miluieşte… (de 12 ori), Psalmul 90: Cel ce locuieşte
în ajutorul Celui Preaînalt… şi sfârşitul lui: Slavă…, Şi acum…, Aliluia
(de 3 ori). Şi îndată ectenia:
Cu pace Domnului să ne rugăm.
Pentru pacea de sus…
Pentru lăsarea şi iertarea greşalelor celor ce întru fericită adormire s‑au mutat, Domnului să ne rugăm.
Pentru pururea pomeniţii robii lui
Dumnezeu (N) cei din veac adormiţi în dreapta credinţă: a strămoşilor, a
moşilor, a părinţilor, a fraţilor, a ctitorilor acestui sfânt locaş şi a
tuturor ortodocşilor creştini, celor ce zac aici şi pretutindenea;
pentru odihna, liniştea şi fericirea lor, Domnului să ne rugăm.
La pomenirea Eroilor, se va rosti, în locul ecteniei de mai sus, aceasta:
Pentru fericiţii întru adormire eroii,
ostaşii şi luptătorii români, din toate timpurile şi din toate locurile,
căzuţi pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea
patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru
libertatea şi demnitatea noastră, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să li se ierte lor toată greşeala cea de voie şi cea fără de voie, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca neosândiţi să stea la înfricoşătorul scaun al slavei Domnului, Domnului să ne rugăm.
Pentru cei ce plâng şi se chinuiesc, aşteptând mângâierea lui Hristos, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să se îndepărteze de la ei
toată durerea, întristarea şi suspinarea şi să‑i sălăşluiască pe ei unde
străluceşte lumina feţei lui Dumnezeu, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca Domnul Dumnezeul nostru să
aşeze sufletele lor în loc luminat, în loc de verdeaţă, în loc de
odihnă, unde toţi drepţii sălăşluiesc, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să ne izbăvim noi de tot necazul…
Apără, mântuieşte, miluieşte…
Pe Preasfânta, curata… pe noi înşine şi unii pe alţii…
Şi după ecfonisul: Că Tu eşti învierea şi viaţa…, se cântă Aliluia (de 3 ori) pe glasul al 8‑lea, zicând aceste stihuri:
Stih 1: Fericiţi pe care i‑ai ales şi i‑ai primit Doamne.
Stih 2: Şi pomenirea lor din neam în neam.
Stih 3: Sufletele lor întru bunătăţi se vor sălăşlui şi seminţia lor va moşteni pământul.
Apoi aceste tropare, glasul al 8‑lea:
Cela ce prin adâncul înţelepciunii, cu
iubirea de oameni toate le chiverniseşti şi ceea ce este de folos
tuturor le dăruieşti, Unule Ziditorule, odihneşte, Doamne, sufletele
robilor Tăi, că spre Tine nădejdea şi‑au pus, spre Făcătorul şi
Ziditorul şi Dumnezeul nostru (de două ori).
Slavă… Şi acum…, al Născătoarei:
Pe tine zid şi liman te avem şi
rugătoare bine primită către Dumnezeu, pe Carele L‑ai născut, Născătoare
de Dumnezeu nenuntită, ceea ce eşti credincioşilor mântuire.
Apoi diaconul rosteşte ectenia:
Miluieşte‑ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu‑ne Ţie, auzi‑ne şi ne miluieşte.
Încă ne rugăm pentru iertarea păcatelor
robilor lui Dumnezeu (N). Pentru ca să li se ierte lor toată greşeala
cea de voie şi cea fără de voie.
La pomenirea Eroilor, se va rosti, în locul ecteniei de mai sus, aceasta:
Încă ne rugăm pentru fericiţii întru
adormire eroii, ostaşii şi luptătorii români, din toate timpurile şi din
toate locurile, căzuţi pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori
pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea
neamului, pentru libertatea şi demnitatea noastră. Pentru ca să li se
ierte lor toată greşeala cea de voie şi cea fără de voie.
Ca Domnul Dumnezeul nostru să aşeze sufletele lor unde drepţii se odihnesc.
Mila lui Dumnezeu, împărăţia cerurilor
şi iertarea păcatelor lor, de la Hristos, Împăratul cel fără de moarte
şi Dumnezeul nostru, să cerem.
Diaconul: Domnului să ne rugăm, iar
preotul zice rugăciunea: Dumnezeul duhurilor… Cântăreţii: Doamne
miluieşte, ecfonis: Că Tu eşti învierea, viaţa şi odihna… şi celelalte
până la sfârşit.
Urmează Binecuvântările Învierii, pentru
cei răposaţi, glasul al 5‑lea cu stihul: Bine eşti cuvântat, Doamne,
învaţă‑ne pe noi îndreptările Tale; Ceata sfinţilor a aflat izvorul
vieţii…, toate pe rând până la sfârşit (caută‑le la înmormântarea
mirenilor, pag. 181‑182). Aliluia (de 3 ori).
După aceea, ectenia pentru morţi şi
ecfonisul. Apoi troparul, glasul al 5‑lea: Odihneşte, Mântuitorul
nostru, cu drepţii pe robii Tăi…
Urmează: Nu este sfânt… Marea vieţii…
ecfonisul: Că sfânt eşti Dumnezeul nostru… Condacul, glasul al 8‑lea: Cu
sfinţii odihneşte, Hristoase… Icosul: Tu singur eşti fără de moarte…
Aliluia (de 3 ori).
Apoi preotul zice, tămâind: Pe
Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii întru cântări cinstind‑o să o
mărim. Cântăreţii, în loc de stih, zic: Duhurile şi sufletele drepţilor
Te vor lăuda pe Tine, Doamne.
Urmează Irmosul Cântării a 9‑a: Pe
Dumnezeu a‑L vedea… şi în continuare: Sfinte Dumnezeule…, Tatăl nostru…,
Că a Ta este împărăţia…, troparele: Cu duhurile drepţilor…, Întru
odihna Ta, Doamne…, Slavă… Tu eşti Dumnezeu, Care Te‑ai pogorât la iad…,
Şi acum…, Una curată şi preanevinovată, Fecioară… (caută‑le la pag.
290).
Diaconul rosteşte ectenia pentru morţi, iar preotul rugăciunea: Dumnezeul duhurilor şi ecfonisul: Că Tu eşti învierea, viaţa…
Diaconul rosteşte: Domnului să ne rugăm,
iar preotul citeşte rugăciunile de iertare (caută la pag. 195‑197).
După aceea preotul: Înţelepciune. Cântăreţii: Ceea ce eşti mai cinstită…
Preotul: Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, nădejdea noastră, slavă Ţie.
Cântăreţii: Slavă… Şi acum…, Doamne miluieşte (de 3 ori), Părinte
binecuvintează… Şi otpustul: Cel ce a înviat din morţi… Şi după otpust,
preotul zice: Întru fericita adormire, veşnică odihnă… Şi se cântă:
Veşnica pomenire (de 3 ori), făcând sfârşitul: Pentru rugăciunile
Alte Evanghelii
care pot fi citite ca adaos de podoabă la stâlpi, precum şi în drum spre locul de înmormântare
- Din Sfânta Evanghelie de la Ioan
(V, 17‑24)
(letrină două rânduri)
Zis‑a Domnul
către iudeii care veniseră la Dânsul: Tatăl Meu până acum lucrează; şi
Eu lucrez. Deci pentru aceasta căutau şi mai mult iudeii să‑L omoare, nu
numai pentru că dezlega sâmbăta, ci şi pentru că zicea că Dumnezeu este
Tatăl Său, făcându‑Se pe Sine deopotrivă cu Dumnezeu. A răspuns deci
Iisus şi le‑a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Fiul nu poate să facă
nimic de la Sine, dacă nu va vedea pe Tatăl făcând; căci cele ce face
Acela, acestea le face şi Fiul întocmai. Că Tatăl iubeşte pe Fiul şi‑I
arată toate câte face El şi lucruri mai mari decât acestea va arăta Lui,
ca voi să vă miraţi. Căci, după cum Tatăl scoală pe cei morţi şi le dă
viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă celor ce voieşte. Tatăl nu judecă pe
nimeni, ci toată judecata a dat‑o Fiului. Ca toţi să cinstească pe Fiul,
precum cinstesc pe Tatăl. Cel ce nu cinsteşte pe Fiul nu cinsteşte pe
Tatăl, Care L‑a trimis. Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă
cuvântul Meu şi crede în Cel ce M‑a trimis are viaţă veşnică şi la
judecată nu va veni, ci s‑a mutat din moarte la viaţă.
(2) Din Sfânta Evanghelie de la Ioan
(VI, 40‑44)
(letrină două rânduri)
Zis‑a Domnul
către iudeii care crezuseră într‑Însul: Aceasta este voia Tatălui Meu,
ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică şi Eu îl
voi învia în ziua cea de apoi. Deci iudeii murmurau împotriva Lui,
fiindcă zisese: Eu sunt pâinea ce s‑a coborât din cer. Şi ziceau: Au nu
este Acesta Iisus, fiul lui Iosif, şi nu ştim noi pe tatăl Său şi pe
mama Sa? Cum spune El acum: M‑am coborât din cer? Iisus a răspuns şi
le‑a zis: Nu murmuraţi între voi. Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă
nu‑l va trage Tatăl, Care M‑a trimis, şi Eu îl voi învia în ziua cea de
apoi.
(3) Din Sfânta Evanghelie de la Luca
(XII, 16‑21)
(letrină două rânduri)
Zis‑a Domnul
pilda aceasta: Unui om bogat i‑a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta
în sine, zicând: Ce voi face, că n‑am unde să adun roadele mele? Şi a
zis: Aceasta voi face: Voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi
şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele; şi voi zice
sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani;
odihneşte‑te, mănâncă, bea, veseleşte‑te. Iar Dumnezeu i‑a zis: Nebune!
În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai
pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel ce‑şi adună comori sieşi
şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu.
(4) Din Sfânta Evanghelie de la Matei
(XXII, 23‑33)
(letrină două rânduri)
În vremea aceea,
s‑au apropiat de Iisus saducheii, cei ce zic că nu este înviere, şi L‑au
întrebat, zicând: Învăţătorule, Moise a zis: Dacă cineva moare neavând
copii, fratele lui să ia de soţie pe cea văduvă şi să ridice urmaşi
fratelui său. Deci erau, la noi, şapte fraţi; şi cel dintâi s‑a însurat
şi a murit şi, neavând urmaş, a lăsat pe femeia sa fratelui său.
Asemenea şi al doilea şi al treilea, până la al şaptelea. În urma
tuturor a murit şi femeia. La înviere, deci, a cărui dintre cei şapte va
fi femeia? Căci toţi au avut‑o de soţie. Răspunzând, Iisus le‑a zis: Vă
rătăciţi, neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. Căci la
înviere nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui
Dumnezeu în cer. Iar despre învierea morţilor, au n‑aţi citit ce vi s‑a
spus vouă de Dumnezeu, zicând: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul
lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov? Nu este Dumnezeul morţilor, ci al
viilor. Iar mulţimile, ascultându‑L, erau uimite de învăţătura Lui.
(5) Din Sfânta Evanghelie de la Matei
(XXIV, 27‑33; 42‑51)
(letrină două rânduri)
Zis‑a Domnul
ucenicilor Săi: Precum fulgerul iese de la răsărit şi se arată până la
apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului. Că unde va fi stârvul, acolo
se vor aduna vulturii. Iar îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele
se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea
din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui. Atunci se va arăta pe cer
semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor
vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă
multă. Şi va trimite pe îngerii Săi, cu sunet mare de trâmbiţă şi vor
aduna pe cei aleşi ai Lui din cele patru vânturi, de la marginile
cerurilor până la celelalte margini. Învăţaţi de la smochin pilda: Când
mlădiţa lui se face fragedă şi odrăsleşte frunze, cunoaşteţi că vara
este aproape. Asemenea şi voi, când veţi vedea toate acestea, să ştiţi
că este aproape, la uşi. Privegheaţi deci, că nu ştiţi în care zi vine
Domnul vostru. Aceea cunoaşteţi, că de‑ar şti stăpânul casei la ce
strajă din noapte vine furul, ar priveghea şi n‑ar lăsa să i se spargă
casa. De aceea, şi voi fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul
Omului va veni. Cine, oare, este sluga credincioasă şi înţeleaptă pe
care a pus‑o stăpânul peste slugile sale, ca să le dea hrană la timp?
Fericită este sluga aceea pe care venind stăpânul său, o va afla făcând
aşa. Adevărat zic vouă că peste toate avuţiile sale o va pune. Iar dacă
acea slugă, rea fiind, va zice în inima sa: Stăpânul meu întârzie, şi va
începe să bată pe cei ce slujesc împreună cu el, să mănânce şi să bea
cu beţivii, veni‑va stăpânul slugii aceleia în ziua când nu se aşteaptă
şi în ceasul pe care nu‑l cunoaşte, şi o va tăia din dregătorie şi
partea ei o va pune cu făţarnicii. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea
dinţilor.
(6) Din Sfânta Evanghelie de la Matei
(VI, 22‑33)
(letrină două rânduri)
Zis‑a Domnul
către dânşii: Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău
curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot
trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este
întuneric, dar întunericul cu cât mai mult! Nimeni nu poate să slujească
la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau
de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi
lui Dumnezeu şi lui mamona. De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru
sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi
îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât
îmbrăcămintea? Priviţi la păsările cerului că nu seamănă, nici nu
seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le
hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine
dintre voi, îngrijindu‑se, poate să adauge staturii sale un cot? Iar de
îmbrăcăminte de ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la crinii câmpului cum
cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în
toată mărirea lui, nu s‑a îmbrăcat ca unul dintre aceştia. Iar dacă
iarba câmpului, care astăzi este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu
astfel o îmbracă, oare nu cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?
Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce
ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc păgânii; ştie doar
Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele. Căutaţi mai întâi
împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga
vouă.
(7) Din Sfânta Evanghelie de la Ioan
(VI, 48‑54)
(letrină două rânduri)
Zis‑a Domnul
către iudeii care crezuseră în El: Eu sunt pâinea vieţii. Părinţii
voştri au mâncat mană în pustie şi au murit. Pâinea care se coboară din
cer este aceea din care, dacă mănâncă cineva, nu moare. Eu sunt pâinea
cea vie, care s‑a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu
va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este
trupul Meu. Deci iudeii se certau între ei, zicând: Cum poate Acesta să
ne dea trupul Lui să‑l mâncăm? Şi le‑a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic
vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele
Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele
Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.
(8) Din Sfânta Evanghelie de la Luca
(XIV, 1, 12‑15)
(letrină două rânduri)
În vremea aceea a
intrat Iisus, într‑o sâmbătă, în casa uneia dintre căpeteniile
fariseilor, ca să mănânce pâine; şi a zis celui ce‑L chemase: când faci
prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe
rudele tale, nici vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei, la
rândul lor, pe tine şi să‑ţi fie ca răsplată. Ci, când faci un ospăţ,
cheamă pe săraci, pe neputincioşi, pe şchiopi, pe orbi, şi fericit vei
fi că nu pot să‑ţi răsplătească. Căci ţi se va răsplăti la învierea
drepţilor. Şi auzind acestea, unul dintre cei ce şedeau cu El la masă
I‑a zis: Fericit este cel ce va prânzi în împărăţia lui Dumnezeu!
(9) Din Sfânta Evanghelie de la Matei
(XXV, 31‑46)
Zis‑a Domnul: Când va veni Fiul Omului
întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul
slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi‑i va
despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va
pune oile de‑a dreapta Sa, iar caprele de‑a stânga. Atunci va zice
împăratul celor de‑a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu,
moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci
flămând am fost şi Mi‑aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi‑aţi dat
să beau; străin am fost şi M‑aţi primit; gol am fost şi M‑aţi îmbrăcat;
bolnav am fost şi M‑aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la
Mine. Atunci drepţii îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te‑am văzut
flămând şi Te‑am hrănit? Sau însetat şi Ţi‑am dat să bei? Sau când Te‑am
văzut străin şi Te‑am primit, sau gol şi Te‑am îmbrăcat? Sau când Te‑am
văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul,
răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă: Întrucât aţi făcut
unuia dintre aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie, Mi‑aţi făcut. Atunci
va zice şi celor de‑a stânga: Duceţi‑vă de la Mine, blestemaţilor, în
focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci
flămând am fost şi nu Mi‑aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi‑aţi
dat să beau; străin am fost şi nu M‑aţi primit; gol, şi nu M‑aţi
îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M‑aţi cercetat. Atunci vor
răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te‑am văzut flămând, sau însetat,
sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi‑am slujit? El
însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: întrucât nu aţi făcut
unuia din aceştia prea mici, nici Mie nu Mi‑aţi făcut. Şi vor merge
aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică.
(10) Din Sfânta Evanghelie de la Matei
(V, 42‑48)
(letrină două rânduri)
Zis‑a Domnul:
Celui care cere de la tine, dă‑i; şi de la cel ce voieşte să se
împrumute de la tine, nu întoarce faţa ta. Aţi auzit că s‑a zis: Să
iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău. Iar Eu vă zic
vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cel ce vă blestemă,
faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi‑vă pentru cei ce vă vatămă şi vă
prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face
să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie
peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Căci dacă iubiţi pe cei ce vă
iubesc, ce răsplată veţi avea? Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru? Şi
dacă îmbrăţişaţi numai pe fraţii voştri, ce faceţi mai mult? Au nu fac
şi păgânii acelaşi lucru? Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl
vostru Cel ceresc desăvârşit este.
(11) Din Sfânta Evanghelie de la Matei
(XIII, 44‑54)
(letrină două rânduri)
Zis‑a Domnul
pilda aceasta: Asemenea este împărăţia cerurilor cu o comoară ascunsă în
ţarină, pe care, găsind‑o un om, a ascuns‑o, şi de bucuria ei se duce
şi vinde tot ce are şi cumpără ţarina aceea. Iarăşi este asemenea
împărăţia cerurilor cu un neguţător care caută mărgăritare bune. Şi
aflând un mărgăritar de mult preţ, s‑a dus, a vândut toate câte avea şi
l‑a cumpărat. Asemenea este iarăşi împărăţia cerurilor cu un năvod
aruncat în mare şi care adună tot felul de peşti. Iar când s‑a umplut,
l‑au tras pescarii la mal şi, şezând, au ales în vase pe cei buni, iar
pe cei răi i‑au aruncat afară. Aşa va fi la sfârşitul veacului: vor ieşi
îngerii şi vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor drepţi. Şi îi vor
arunca în cuptorul cel de foc; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea
dinţilor. Înţeles‑aţi toate acestea? Zis‑au Lui: Da, Doamne. Iar El le‑a
zis: De aceea, orice cărturar cu învăţătură despre împărăţia cerurilor
este asemenea unui om gospodar, care scoate din vistieria sa noi şi
vechi. Iar după ce Iisus a sfârşit aceste pilde, a trecut de acolo. Şi
venind în patria Sa, îi învăţa pe ei în sinagoga lor.
(12) Din Sfânta Evanghelie de la Ioan
(VIII, 51‑59)
(letrină două rânduri)
Zis‑a Domnul
către iudeii care veniseră atunci la Dânsul: Adevărat, adevărat zic
vouă: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac.
Iudeii I‑au zis: Acum am cunoscut că ai demon. Avraam a murit, de
asemenea şi proorocii; şi Tu zici: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu
va gusta moartea în veac. Nu cumva eşti Tu mai mare decât Tatăl nostru
Avraam, care a murit? Şi au murit şi proorocii. Cine Te faci Tu a fi?
Iisus a răspuns: Dacă Mă slăvesc Eu pe Mine Însumi, slava Mea nimic nu
este. Tatăl Meu este Cel care Mă slăveşte, despre Care ziceţi voi că
este Dumnezeul vostru. Şi nu L‑aţi cunoscut, dar Eu îl ştiu; şi, dacă aş
zice că nu‑L ştiu, aş fi mincinos, asemenea vouă. Ci îl ştiu şi păzesc
cuvântul Lui. Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să vadă ziua Mea
şi a văzut‑o şi s‑a bucurat. Deci au zis iudeii către El: încă nu ai
cincizeci de ani şi l‑ai văzut pe Avraam? Iisus le‑a zis: Adevărat,
adevărat zic vouă: Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam. Deci au luat
pietre ca să arunce asupra Lui. Dar Iisus S‑a ferit şi a ieşit din
templu şi, trecând prin mijlocul lor, S‑a dus.
(13) Din Sfânta Evanghelie de la Matei
(XII, 30‑37)
(letrină două rânduri)
Zis‑a Domnul:
Cine nu este cu Mine este împotriva Mea, şi cine nu adună cu Mine,
risipeşte. De aceea vă zic: Orice păcat şi orice hulă se va ierta
oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu se va ierta. Celui care va zice
cuvânt împotriva Fiului Omului, se va ierta lui; dar celui care va zice
împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta lui, nici în veacul acesta,
nici în cel ce va să fie. Ori spuneţi că pomul este bun şi rodul lui e
bun, ori spuneţi că pomul este rău şi rodul lui e rău, căci după roadă
se cunoaşte pomul. Pui de vipere, cum puteţi să grăiţi cele bune, odată
ce sunteţi răi? Căci din prisosul inimii grăieşte gura. Omul cel bun din
comoara lui cea bună scoate afară cele bune, pe când omul cel rău din
comoara lui cea rea scoate afară cele rele. Vă spun că pentru orice
cuvânt deşert, pe care‑l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua
judecăţii. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele
tale vei fi osândit.
(14) Din Sfânta Evanghelie de la Ioan
(XII, 24‑26; 35‑36)
(letrină două rânduri)
Zis‑a Domnul
către ucenicii Săi: Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de
grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri,
aduce multă roadă. Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; iar cel ce
îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică.
Dacă‑Mi slujeşte cineva, să‑Mi urmeze, şi unde sunt Eu, acolo va fi şi
slujitorul Meu. Dacă‑Mi slujeşte cineva, Tatăl Meu îl va cinsti. Deci
le‑a zis Iisus: încă puţină vreme Lumina este cu voi. Umblaţi cât aveţi
Lumină, ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric
nu ştie unde merge. Cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii
ai Luminii.
(15) Din Sfânta Evanghelie de la Luca
(XII, 32‑40)
(letrină două rânduri)
Zis‑a Domnul: Nu
te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă
împărăţia. Vindeţi averile voastre şi daţi milostenie; faceţi‑vă pungi
care nu se învechesc, comoară neîmpuţinată în ceruri, unde fur nu se
apropie, nici molie nu o strică. Căci unde este comoara voastră, acolo
va fi şi inima voastră. Să fie mijloacele voastre încinse şi făcliile
voastre aprinse. Şi voi fiţi asemenea oamenilor care aşteaptă pe
stăpânul lor când se va întoarce de la nuntă, ca, venind şi bătând,
îndată să‑I deschidă. Fericite sunt slugile acelea pe care, venind,
stăpânul le va afla veghind. Adevărat zic vouă că se va încinge şi le va
pune la masă şi, apropiindu‑se le va sluji. Fie că va veni la straja a
doua, fie că va veni la straja a treia, şi le va găsi aşa, fericite sunt
acelea. Iar aceasta să ştiţi, că, de ar şti stăpânul casei în care ceas
vine furul, ar veghea şi n‑ar lăsa să i se spargă casa. Deci şi voi
fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni.
Evanghelii ce se citesc la stâlpi
Evangheliile Învierii
- Din Sfânta Evanghelie de la Matei
(XXVIII, 16‑20)
(letrină două rânduri)
În vremea aceea
cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise
lor Iisus. Şi văzându‑L, I s‑au închinat, ei care se îndoiseră. Şi
apropiindu‑Se, Iisus le‑a vorbit lor, zicând: Datu‑Mi‑s‑a toată puterea
în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile,
botezându‑le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,
învăţându‑le să păzească toate câte v‑am poruncit vouă, şi iată, Eu sunt
cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin!
- Din Sfânta Evanghelie de la Marcu
(XVI, 1‑8)
(letrină două rânduri)
În vremea aceea,
după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov
şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să‑L ungă. Şi
dis‑de‑dimineaţă, în prima zi a săptămânii, pe când răsărea soarele, au
venit la mormânt. Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de
la uşa mormântului? Dar, ridicându‑şi ochii, au văzut că piatra fusese
răsturnată; căci era foarte mare. Şi, intrând în mormânt, au văzut un
tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s‑au
spăimântat. Iar el le‑a zis: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus
Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde
L‑au pus. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că merge în
Galileea, mai înainte de voi; acolo Îl veţi vedea, după cum v‑a spus.
Şi ieşind, au fugit de la mormânt, că erau cuprinse de frică şi de
uimire, şi nimănui nimic n‑au spus, căci se temeau.
- Din Sfânta Evanghelie de la Marcu
(XVI, 9‑20)
(letrină două rânduri)
În vremea aceea,
după ce a înviat dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii, El S‑a
arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni. Aceea,
mergând, a vestit pe cei ce fuseseră cu El şi care se tânguiau şi
plângeau. Şi ei, auzind că este viu şi că a fost văzut de ea, n‑au
crezut. După aceea, S‑a arătat în alt chip, la doi dintre ei, care
mergeau la o ţarină. Şi aceia, mergând, au vestit celorlalţi, dar nici
pe ei nu i‑au crezut. La urmă pe când cei unsprezece şedeau la masă, li
S‑a arătat şi i‑a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor,
căci n‑au crezut pe cei ce‑L văzuseră înviat. Şi le‑a zis: Mergeţi în
toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede
şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi. Iar
celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu, demoni vor
izgoni, în limbi vor grăi, şerpi vor lua în mână şi chiar ceva dătător
de moarte de vor bea nu‑i va vătăma, peste cei bolnavi îşi vor pune
mâinile şi se vor face sănătoşi. Deci Domnul Iisus, după ce a vorbit cu
ei, S‑a înălţat la cer şi a şezut de‑a dreapta lui Dumnezeu. Iar ei,
plecând, au propovăduit pretutindeni şi Domnul lucra cu ei şi întărea
cuvântul, prin semnele care urmau. Amin.
- Din Sfânta Evanghelie de la Luca
(XXIX, 1‑12)
(letrină două rânduri)
În ziua cea
dintâi a săptămânii, foarte de dimineaţă, au venit femeile la mormânt,
aducând miresmele pe care le pregătiseră. Şi au găsit piatra răsturnată
de pe mormânt. Şi intrând, nu au găsit trupul Domnului Iisus. Şi fiind
ele încă nedumerite de aceasta, iată doi bărbaţi au stat înaintea lor,
în veşminte strălucitoare. Şi înfricoşându‑se ele şi plecându‑şi feţele
la pământ, au zis aceia către ele: De ce căutaţi pe Cel viu între cei
morţi? Nu este aici, ci S‑a sculat. Aduceţi‑vă aminte cum v‑a vorbit,
fiind încă în Galileea, zicând că Fiul Omului trebuie să fie dat în
mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit, iar a treia zi să
învieze. Şi ele şi‑au adus aminte de cuvintele Lui. Şi întorcându‑se de
la mormânt, au vestit toate acestea celor unsprezece şi tuturor
celorlalţi. Iar ele erau: Maria Magdalena şi Ioana şi Maria lui Iacov şi
celelalte împreună cu ele, care ziceau către Apostol acestea. Şi
cuvintele acestea au părut înaintea lor ca o aiurare şi nu le‑au crezut.
Şi Petru, sculându‑se, a alergat la mormânt şi, plecându‑se, a văzut
giulgiurile singure zăcând. Şi a plecat, mirându‑se în sine de ceea ce
se întâmplase.
- Din Sfânta Evanghelie de la Luca
(XXIV, 12‑35)
(letrină două rânduri)
În vremea aceea,
sculându‑se Petru, a alergat la mormânt şi, plecându‑se, a văzut
giulgiurile singure zăcând. Şi a plecat, mirându‑se în sine de ceea ce
se întâmplase. Şi iată, doi dintre ei mergeau în aceeaşi zi la un sat
care era departe de Ierusalim, ca la şaizeci de stadii, al cărui nume
era Emaus. Şi aceia vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea.
Şi pe când vorbeau şi se întrebau între ei, Iisus însuşi, apropiindu‑Se,
mergea împreună cu ei. Dar ochii lor erau ţinuţi ca să nu‑L cunoască.
Şi El a zis către ei: Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbaţi
unul cu altul în drumul vostru? Iar ei s‑au oprit, cuprinşi de
întristare. Răspunzând, unul cu numele Cleopa a zis către El: Tu singur
eşti străin în Ierusalim şi nu ştii cele ce s‑au întâmplat în el zilele
acestea? El le‑a zis: Care? Iar ei I‑au răspuns: Cele despre Iisus
Nazarineanul, Care era prooroc puternic în faptă şi în cuvânt înaintea
lui Dumnezeu şi a întregului popor. Cum L‑au osândit la moarte şi L‑au
răstignit arhiereii şi mai‑marii noştri; iar noi nădăjduiam că El este
Cel ce avea să izbăvească pe Israel; şi cu toate acestea, astăzi este a
treia zi de când s‑au petrecut acestea. Dar şi nişte femei de ale
noastre ne‑au spăimântat ducându‑se dis‑de‑dimineaţă la mormânt, şi
negăsind trupul Lui, au venit zicând că au văzut arătare de îngeri, care
le‑au spus că El este viu. Ia unii dintre noi s‑au dus la mormânt şi au
găsit aşa precum spuseseră femeile, dar pe El nu L‑au văzut. Şi El a
zis către ei: O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima ca să credeţi
toate câte au spus proorocii! Nu trebuia, oare, ca Hristos să pătimească
acestea şi să intre în slava Sa? Şi începând de la Moise şi de la toţi
proorocii, le‑a tâlcuit lor, din toate Scripturile cele despre El. Şi
s‑au apropiat de satul unde se duceau, iar El se făcea că merge mai
departe. Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: Rămâi cu noi că este spre
seară şi s‑a plecat ziua. Şi a intrat să rămână cu ei. Şi când a stat
împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat şi, frângând,
le‑a dat lor. Şi s‑au deschis ochii lor şi L‑au cunoscut; şi El S‑a
făcut nevăzut de ei. Şi au zis unul către altul: Oare nu ardea în noi
inima noastră, când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile?
Şi, în ceasul acela sculându‑se, s‑au întors la Ierusalim şi au găsit
adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei ce erau împreună cu ei, care ziceau
că a înviat cu adevărat Domnul şi S‑a arătat lui Simon. Şi ei au
istorisit cele petrecute pe cale şi cum a fost cunoscut de ei la
frângerea pâinii.
- Din Sfânta Evanghelie de la Luca
(XXIV, 36‑53)
(letrină două rânduri)
În vremea aceea,
sculându‑Se din morţi, Iisus a stat în mijlocul ucenicilor Săi şi le‑a
zis: Pace vouă! Iar ei, înspăimântându‑se şi înfricoşându‑se, credeau că
văd duh. Şi Iisus le‑a zis: De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se
ridică astfel de gânduri în inima voastră? Vedeţi mâinile Mele şi
picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi‑Mă şi vedeţi, că duhul nu
are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am. Şi zicând acestea,
le‑a arătat mâinile şi picioarele Sale. Iar ei încă necrezând de bucurie
şi minunându‑se, El le‑a zis: Aveţi aici ceva de mâncare? Iar ei L‑au
dat o bucată de peşte fript şi dintr‑un fagure de miere. Şi luând, a
mâncat înaintea lor. Şi le‑a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le‑am
grăit către voi, fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se
împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în
prooroci şi în psalmi. Atunci le‑a deschis mintea ca să priceapă
Scripturile. Şi le‑a spus că aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească
Hristos şi să învieze din morţi a treia zi, şi să se propovăduiască în
numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând
de la Ierusalim. Voi sunteţi martorii acestora. Şi iată, Eu trimit
peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă
veţi îmbrăca cu putere de sus. Şi i‑a dus afară până spre Betania şi,
ridicându‑Şi mâinile, i‑a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S‑a
despărţit de ei şi S‑a înălţat la cer. Iar ei, închinându‑se Lui, s‑au
întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în templu,
lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.
- Din Sfânta Evanghelie de la Ioan
(XX, 1‑10)
(letrină două rânduri)
Iar în ziua întâi
a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt dis‑de‑dimineaţă,
fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt. Deci a
alergat şi a venit la Simon‑Petru şi la celălalt ucenic pe care‑l iubea
Iisus şi le‑a zis: Au luat pe Domnul din mormânt şi noi nu ştim unde
L‑au pus. Deci au ieşit Petru şi celălalt ucenic şi veneau la mormânt.
Şi cei doi alergau împreună, dar celălalt ucenic, alergând înainte, mai
repede decât Petru, a sosit cel dintâi la mormânt. Şi, aplecându‑se, a
văzut giulgiurile puse jos, dar n‑a intrat. A sosit şi Simon‑Petru,
urmând după el, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile puse jos,
iar mahrama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu
giulgiurile, ci înfăşurată, la o parte, într‑un loc. Atunci a intrat şi
celălalt ucenic care sosise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut.
Căci încă nu ştiau Scriptura, că Iisus trebuia să învieze din morţi. Şi
s‑au dus ucenicii iarăşi la ai lor.
- Din Sfânta Evanghelie de la Ioan
(XX, 11‑18)
(letrină două rânduri)
În vremea aceea
Maria stătea afară lângă mormânt plângând. Şi pe când plângea, s‑a
aplecat spre mormânt. Şi a văzut doi îngeri în veşminte albe şezând,
unul către cap şi altul către picioare, unde zăcuse trupul lui Iisus. Şi
aceia i‑au zis: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea le‑a zis: Că au
luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L‑au pus. Zicând acestea, ea s‑a
întors cu faţa şi a văzut pe Iisus stând, dar nu ştia că este Iisus.
Zis‑a ei Iisus: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi? Ea, crezând că este
grădinarul, I‑a zis: Doamne, dacă Tu L‑ai luat, spune‑mi unde L‑ai pus
şi eu Îl voi ridica. Iisus i‑a zis: Maria! Întorcându‑se, aceea I‑a zis
evreieşte: Rabuni! (adică, Învăţătorule). Iisus i‑a zis: Nu te atinge de
Mine, căci încă nu M‑am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii Mei şi le
spune: Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi
Dumnezeul vostru. Şi a venit Maria Magdalena vestind ucenicilor că a
văzut pe Domnul şi acestea i‑a spus ei.
- Din Sfânta Evanghelie de la Ioan
(XX, 19‑31)
(letrină două rânduri)
Şi fiind seară,
în ziua aceea, întâi a săptămânii, şi uşile fiind încuiate, unde erau
adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi
le‑a zis: Pace vouă! Şi zicând acestea, le‑a arătat mâinile şi coasta
Sa. Deci s‑au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul. Şi Iisus le‑a zis
iarăşi: Pace vouă! Precum M‑a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe
voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le‑a zis: Luaţi Duh
Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi
ţine vor fi ţinute. Iar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit
Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus. Deci au zis lui ceilalţi
ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le‑a zis: Dacă nu voi vedea în
mâinile Lui semnele cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul
cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. Şi
după opt zile, ucenicii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma, împreună cu
ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a
zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi
mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi
necredincios, ci credincios. A răspuns Toma şi I‑a zis: Domnul meu şi
Dumnezeul meu! Iisus i‑a zis: Pentru că M‑ai văzut, ai crezut. Fericiţi
cei ce n‑au văzut şi au crezut! Şi încă multe alte minuni a făcut Iisus
înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar
acestea s‑au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui
Dumnezeu, şi crezând, să aveţi viaţă în numele Lui.
- Din Sfânta Evanghelie de la Ioan
(XXI, 1‑14)
(letrină două rânduri)
În vremea aceea,
sculându‑Se din morţi, Iisus S‑a arătat iarăşi ucenicilor la Marea
Tiberiadei şi S‑a arătat aşa: Erau împreună Simon‑Petru şi Toma, cel
numit Geamănul, şi Natanael, cel din Cana Galileii, şi fiii lui Zevedeu
şi alţi doi din ucenicii Lui. Simon‑Petru le‑a zis: Mă duc să pescuiesc.
Şi i‑au zis ei: Mergem şi noi cu tine. Şi au ieşit şi s‑au suit în
corabie, şi în noaptea aceea n‑au prins nimic. Iar făcându‑se dimineaţă,
Iisus a stat la ţărm; dar ucenicii n‑au ştiut că este Iisus. Deci le‑a
zis Iisus: Fiilor, nu cumva aveţi ceva de mâncare? Ei I‑au răspuns: Nu.
Iar El le‑a zis: Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi veţi
afla. Deci au aruncat‑o şi nu mai puteau s‑o
